2014-02-10 15:41
Baschetbaliștii de la Universitatea Cluj au debutat cu victorie în faza de calificare din Liga I. Ardelenii i-au învins, în deplasare, cu scorul de 76-73, pe cei de la CSU Asesoft Kaproni 2 Ploiești, într-o partidă contând pentru prima etapă a celei de-a doua serii.
Marcatori au fost Bercean 23 puncte (3x3), Foalea 17, Crainic 13 (1x3), Racoviţan 9 (1x3), Lazăr 9, Tebies 2 şi Tarţa 1.
În cea de-a doua etapă din faza de calificare, Universitatea Cluj va întâlni, weekend-ul viitor, pe teren propriu, formația BC PH Csikszereda Miercurea Ciuc.
(Bianca Dumitru)