2019-01-26 23:32
Universitatea Cluj a câștigat partida amicală disputată în compania echipei Sticla Arieșul Turda, scor 5-0. Primul test pe 2019 al jucătorilor antrenați de Bogdan Lobonț și Adrian Iencsi a avut loc în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”.
Studenții clujeni au deschis scorul încă din minutul 12 prin Goga. Zece minute mai târziu, golgheterul Universității după primele 21 de etape, Cristian Gavra, a dus scorul la 2-0. Până la finalul primei reprize, Abrudan și-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 37, stabilind scorul la pauză, 3-0.
În partea secundă, Lobonț a introdus în teren o echipă total schimbată față de cea din primul mitan. Cu toate acestea, jucătorii alb-negri au mai punctat de două ori prin Florescu (minutul 60) și Marius Coman (minutul 77).
Jucătorii Universității vor pleca luni, 28 ianuarie, în Turcia unde, timp de treisprezece zile, vor efectua un stagiu de pregătire.
„U” prima repriză: Dinu – Telcean, Abrudan, Prodan – A. Coman, Văsalie, Giurgiu, Hordouan – Goga – Hațiegan, Gavra.
„U” repriza secundă: Gorcea / Dur-Bozoancă – Kofi, I. Ursu, Berci – Căpușă, Greu, Florescu, Taub – Pîrvulescu – Ene, M. Coman.
Violeta Merie