Veselovsky: Aratati tuturor ca "U" traieste prin voi!

2015-05-28 23:01

Sezonul fotbalistic românesc 2014-2015 se apropie cu paşi rapizi de final. Pentru „Şepcile roşii” nu a fost un sezon reuşit, clubul retrogradând în liga secundă. Totuşi  jucătorii alb-negri au şansa de a scrie o nouă pagină din istoria tumultoasă a Universităţii.

Duminică, 31 mai, începând cu ora 21, „simbolul unor inimi româneşti” va încerca să aducă pentru a doua oară, după 50 de azi, Cupa României la Cluj. Partida împotriva celor de la FCSB se va disputa la Bucureşti, pe Arena Naţională.

În prefaţa finalei, Robert Veselovsky a precizat că „să joci o finală de Cupă este ceva special pentru orice jucător, dar să o joci într-un astfel de moment - 50 de ani de când acest club a câştigat singurul său trofeu - este ceva cu adevărat unic, ceva ce nu vei mai trăi în viaţa ta. Aici, la „U” Cluj, am descoperit că un club sportiv poate fi mai mult decât atât; el poate fi un stil de viaţă. Iar modul în care fanii îşi susţin echipa este uimitor. Să vezi toţi acei oameni cântând şi aplaudând chiar şi atunci când eşti condus cu 3-0, încurajându-te când eşti doborât, este o experienţă de neuitat”.

Îndrăgitul portar al Universităţii a adresat şi un mesaj pentru suporterii alb-negri: „Fiţi voi înşivă! Arătaţi tuturor că „U” Cluj trăieşte prin voi, iar victoria va fi a voastră! De acolo, din teren, voi cânta alături de voi!”.

Violeta Merie

Web design