2012-09-20 10:32
"U" Transilvania a pierdut primul meci din cadrul Ligii Naţionale de handbal masculin în compania formaţiei HC Odorhei, cu scorul de 26-30.
Meciul a fost unul disputat, atât în tribune cât şi pe teren. Jucătorii echipei cu suporteri separatişti au practicat un joc extrem de dur, presărat cu lovituri subtile aplicate jucătorilor noştri. În tribune, încă de la începutul meciului, atmosfera a fost una extrem de încărcată, deoarece cei 15 suporteri veniţi din Odorhei, majoritatea în stare avansată de ebrietate, au inceput să scandeze în limba magiară nenumarate injurii şi jigniri la adresa Clujului şi a Romaniei.
La pauza meciului, în faţa Sălii Sporturilor Horea Demian au avut loc câteva schimburi de replici între suporteri. Jandarmeria, după cum ne-a obişnuit în ultimii ani, a continuat seria de abuzuri şi de provocări la adresa suporterilor Universitatii Cluj, permiţând accesul suporterilor oaspeţi aflaţi în stare avansată de ebrietate în incinta Sălii Sporturilor Horia Demian, filmând încontinuu doar suporterii Universitatii Cluj, ameninţându-i cu suspendarea şi, mai mult decat atat, luând loc în tribune în timpul desfăşurării meciului, fapt interzis prin lege.
În secţiunea "Foto" am adăugat trei galerii de imagini semnate de Cristian Cosma, Tiberiu Matei şi Silviu Cristea.
Mai jos puteţi urmări un scurt filmuleţ în care se vede clar cum jandarmii prezenţi pentru a asigura ordinea au luat loc în tribună chiar lângă suporterii separatişti.