2012-10-11 12:01
"U" Jolidon Cluj a câştigat aseară meciul disputat în compania formaţiei HCM Baia Mare cu scorul de 32-25 (18-15), aceasta fiind şi ultima partidă dinaintea debutului în grupele EHF Champions League.
Fetele nostre au condus partida de la un cap la altul, cea mai mică diferenţă între cele două formaţii înregistrându-se în minutele 33 si 40, când formaţia oaspete a reuşit să se aproprie la doar un gol diferenţă (18-17, 21-20). Meciul de ieri a reprezentat şi revenirea la Cluj a jucătoarei Ionica Munteanu după trei luni în care aceasta a evoluat pentru SCM Craiova.
"U" Jolidon Cluj:
Portari: Petroczi (9 intervenţii), Munteanu (o intervenţie)
Marcatoare: Senocico 6 goluri, Vădineanu 6, Paraschiv 6, Tivadar 5 (3 din 7m), Dincă 4, Cartaş 2 (1 din 7m), Florea 2, Chintoan 1
Au mai evoluat: Laszlo, Tetean, Ţurcaş
Aruncări de la 7m: 4/4
Eliminări: Paraschiv, Ţurcaş
Antrenor: Gheorghe Covaciu
Acesta a fost ultimul meci înaintea debutului în EHF Champions League pentru "U" Jolidon Cluj, care va avea loc duminică, la Ljubljana, în faţa lui Krim.