U-BT urca pe pozitia secunda in LNBM dupa victoria de la Valcea. Valcea-U-BT 88-92

2025-04-23 21:50

U-BT Cluj-Napoca s-a impus în deplasare în runda a douăzeci şi noua a Ligii Naţionale de Baschet Masculin Getica 95 în faţa echipei CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea cu scorul de 92-88.

 
La finalul timpului regulamentar, cele două combatante au încheiat la egalitate, 81-81. Studenţii clujeni s-au impus în repriza de prelungiri şi au stabilit scorul final, 92-88 pentru alb-negri.
 
Dennis Seeley Jr. cu 22 de puncte, urmat de Zachary Hankins cu 18 puncte şi Adam Mokoka cu 14 puncte, au avut o contribuţie decisivă la victoria echipei fanion a Ardealului.
 
Jucătorii antrenaţi de Mihai Silvăşan vor evolua pe tern propriu, sâmbătă, 26 aprilie 2025 de la ora 18:30, în cea de-a treizecea etapă a LNBM Getica 95 împotriva echipei CSA Steaua Bucureşti.
 
 
  
Haide "U-BT"!
 
 
 
Violeta Merie
Web design