Trei puncte de la Avrig. Avrig-"U" 0-1

2018-04-21 20:11

Universitatea Cluj a câștigat partida disputată împotriva celor de la FC Avrig, scor 1-0. Meciul, disputat pe stadionul Comunal din Avrig, a contat pentru cea de-a 23-a etapă a Ligii 3, seria 5.

Studenții alb-negri s-au deplasat la Avrig în speranța obținerii unor alte trei puncte care să îi ducă mai aproape de eșalonul secund. Prima ocazie notabilă a avut loc în minutul 22 când șutul lui Goga a fost respins în corner de Samoilă. Cei care au trecut pe lângă deschiderea scorului au fost tot jucătorii antrenați de Falub, șutul lui Goga din lovitură liberă nimerind bara porții adverse  (minutul 40). Tabela a indicat la pauză scorul de 0-0. 

Echipa fanion a Ardealului a deschis scorul în minutul 57 prin Goga. La patru minute de la marcarea golului, Florescu a încasat cartonașul roșu lăsându-și coechipierii în zece oameni. Nu au mai fost consemnate ocazii notabile până la sfârșitul meciului astfel încât fluierul de final al arbitrului Piriu a înregistrat cea de-a 17-a victorie din această ediție de campionat.

Următorea partidă a Șepcile roșii” va avea loc marți, 24 aprilie, ora 19 atunci când studenții vor întâlni pe teren propriu echipa CS Iernut, meciul contând pentru cea de-a 24-a etapă a Ligii 3, seria 5.

FC Avrig - Universitatea Cluj 0–1 (0-0)
Marcatori: Goga (57)
Cartonaș roșu: Florescu (60)
FC Avrig: Samoilă – Gombar, Natea, Popa, Simion – Lascu, Bratina, Stelea, Stanciu – Cosovean, Cîrstean. Antrenor: Mihai Ianc
„U” Cluj: Albuț – Takacs, Abrudan, Onicaș, Chiș – Micaș, Giurgiu, Florescu – Hordouan, Hațiegan (81 Potcoavă), Goga (90 Ene). Antrenor: Adrian Falub
Arbitri: D. Piriu (Curtea de Argeș), C. D. Pătrașcu (Craiova), R. Popa (Craiova)
Stadion: Comunal, Avrig

 

Violeta Merie

Web design