Trei puncte de aur. "U" - *** 1-0

2015-04-11 00:48

Universitatea Cluj a învins, în această seară, în meciul disputat pe teren propriu, scor 1-0. Meciul a contat pentru cea de a 26-a etapă a Ligii 1.

În primul sfert de oră al meciului Gravenberch a şutat de două ori la poartă, în minutele 1 şi 12. Replica adversarilor a venit trei minute mai târziu când portarul alb-negru a fost nevoit să acorde corner. La pauză scorul a rămas neschimbat (0-0), arbitrul întâlnirii acordând cinci cartonaşe galbene.

În debutul reprizei secunde, un jucător advers a reluat cu capul pe lângă poarta studenţilor mingea venită din executarea unei lovituri de colţ (minutul 49). În minutul 74 s-a rupt egalitatea numerică de pe teren când un jucător advers a încasat direct cartonaşul roşu pentru o lovitură aplicată lui Viveiros. Morar a deschis scorul în minutul 86 printr-o execuţie excelentă la colţul lung, pasa venind de la Castillion. Fluierul de final al arbitrului Rusandu a consemnat a doua victorie consecutivă cu scorul de 1-0 a „Şepcilor roşii” pe teren propriu din acest retur.  

Universitatea Cluj a încasat 80 de cartonaşe galbene în cele 26 de etape ale Ligii 1 disputate până acum. Antrenorul alb-negrilor nu va putea conta pentru următorul meci pe Andrei Lungu – suspendat pentru cumul de cartonaşe - în timp ce  Bambara, Costin, Kovacs şi Viveiros sunt pasibili de suspendare în cazul în care vor mai încasa un cartonaş galben.  

În secţiunea "Foto" am adăugat imagini de la meci, trimise de Ármán Noémi şi Cristi Cosma.

Următorul meci oficial al „Şepcilor roşii” va avea loc luni, 20 aprilie, începând cu ora 18 când studenţii vor întâlni în deplasare echipa CS Pandurii Târgu-Jiu, meciul contând pentru cea de a douăzeci şi şaptea etapă a Ligii 1.

FC Universitatea Cluj – ***        1–0 (0-0)
Marcatori:
Morar (86) / ---
Cartonaşe galbene: Ciupe (7); Kovacs (22); Paulinho (45); Lungu (72); Viveiros (74); Bambara (81); Morar (87) 
 „U” Cluj: Veselovsky - Ciupe; Škvorc; Munteanu; Bambara – Paulinho (61 Morar); Kovacs (69 Cristocea) - Lungu; Gravenberch (84 Lemnaru); Viveiros – Castillion. Antrenor: Adrian Falub
Arbitri: L. C. Rusandu (Covasna); A. Oniţa (Constanţa); C. F. Danşa (Bihor); F. Miron (Constanţa); F. Andrei (Târgu-Mureş)
Stadion: Dr. Mircea Luca

Violeta Merie

Web design