2011-07-30 22:13
În etapa a doua, Universitatea a obţinut o victorie superbă şi deplin meritată: 2-0 cu Rapid.
Giuleştenii au început meciul în forţă, Herea irosind două ocazii bune de gol. Cu o posesie aproape inexistentă, "U" a încercat să surprindă pe contraatac şi a fost la un pas să înscrie dintr-o astfel de fază: Cojocnean a primit o pasă ideală de la Menassel, a scăpat singur cu Coman, dar şutul său a fost dezamăgitor (minutul 14). Oaspeţii au replicat imediat, dar Popa a fost atent la şutul lui Alexa din centrul careului (17).
Meciul s-a liniştit, iar cel mai periculos a rămas Cojocnean. O pătrundere a acestuia, urmată de şut s-a soldat cu un corner, executat de le stânga de Niculescu, iar Rui Duarte a deviat în propria poartă (29): 1-0! Stadionul a explodat din nou în minutul 39, când Claudiu Niculescu l-a umilit pe deac la 25 de metri şi a trimis fabulos în vinclu!!!
Tot Niculescu era să majoreze scorul, însă a tras puţin alături (54), după care Cojocnean a scăpat singur, dar şi-a prelungit prea mult balonul (73). Important e că doar "U" a contat în partea secundă!
"U" - Rapid 2-0 (2-0)
Marcatori: Rui Duarte 29a., Niculescu 39
Cartonaşe galbene: Boştină 35, Pele 60, Cojocnean 65 - Burcă 25, Herea 60, Alexa 77
"U": Popa - Achim, Szukala, Pele, Mendy - Păcurar (74 Marinescu), Boştină, Menassel - Cojocnean (84 Unguruşan), Niculescu (66 Tony), Cristea. Antrenor: Ionuţ Badea
Rapid: Coman - Duarte, Antonio, Burcă, Bozovic - Apostol (46 Grigorie), Alexa, Herea - deac, Sburlea (57 Roman), Surdu (74 Pancu). Antrenor: Răzvan Lucescu
Arbitri: Cristian Balaj (Baia Mare) - Zoltan Szekely (Baia Mare), Gabriel Bârjac (Zalău)
Stadion: Mediaş. Spectatori: 5.000
Concluzii:
- Numerele galbene pe echipament alb sunt de căcat, nu prea se văd din tribună
- E trist că "U", după aproape 70 de ani, nu a intrat pe teren pe imnul oficial 
- Deşi ne-a speriat cu câteva pase la adversar, Cojocnean a fost cel mai periculos om al nostru ![]()
- "Profesorul de geometrie" Niculescu merită toţi banii
- De lăudat că peste 1.000 de clujeni au făcut deplasarea la meci, iar galeria noastră a fost fantastică tot meciul 
- Pele a început mai ezitant, dar şi-a revenit la timp
- Szukala imperial