Studentii clujeni continua seria rezultatelor bune cu o victorie in Giulesti. Rapid-Universitatea 0-2

2024-09-16 23:26

Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei FC Rapid 1923, scor 2-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Superbet Arena – Giuleşti din Bucureşti şi a contat pentru cea de-a noua etapă a sezonului regular al Superligii, ediţia 2024-2025.

Cu toate că giuleştenii au deţinut posesia în prima parte a meciului, cei care au intrat în avantaj la cabine au fost jucătorii antrenaţi de Ioan Ovidiu Sabău. Una dintre ocaziile primei reprize a fost înregistrată în minutul 19 atunci când Gertmonas a respins reluare lui Christensen din 6 metri lateral stânga. Studenţii clujeni au preluat conducerea în minutul 30, Berto deschizând scorul din pasa lui Thiam cu o reluare din 9 metri. Tabela a indicat la pauză scorul de 1-0 pentru alb-negri. 

Cea de-a doua parte a fost mai echilibrată din punct de vedere al posesiei dar cu acelaşi rezultat. Nistor şi-a trecut numele pe lista marcatorilor după primul sfert al mitanului secund atunci când a transformat lovitura de pedeapsă obţinută de Silaghi. Patru minute mai târziu Thiam a relaut din 8 metri la colţul lung dar balonul a nimerit bara din stânga lui Siegrist. Şutul lui Silaghi din interiorul careului mare a ocolit de puţin poarta adversă (minutul 66). Gertmonas s-a remarcat în ultimul minut regulamentar cu două intervenţii superbe la lovitura de cap a lui Paşcanu şi respectiv reluarea lui Kait din interiorul careului mic. Fluierul de final al centralului Sebastian Colţescu a consemnat cea de-a şasea victorie a echipei fanion a Ardealului din acest sezon, scor 2-0.

„Şepcile roşii” vor evolua în cadrul celei de-a zecea etape a sezonului regular pe teren propriu împotriva echipei Universitatea Craiova. Partida se va disputa duminică, 22 septembrie 2024, începând cu ora 21:30.


(foto: Dana-Maria Pop-Oprişan)

 


FC RAPID 1923 – UNIVERSITATEA CLUJ        0–2 (0-1)

Superliga, sezonul regular, etapa 9

Marcatori: --- / Berto (30), Nistor (60 penalti)

Cartonaşe galbene: Hromada (27), Pop (69) / Popescu (13), Simion (71)

Rapid: Siegrist - Manea, Săpunaru, Paşcanu, Braun – Grameni (46 Emmers), Hromada (46 Kait), Christensen (69 Jambor) – Micovschi (46 Pop), Burmaz (81 Hasani), Petrila. Antrenor: Marius Şumudică

Universitatea: Gertmonas – Boboc, Masoero, Cristea (81 Codrea), Chipciu (cpt.) – Bic, Popescu (46 Simion) – Silaghi (69 Raţă), Nistor, Berto (66 Blănuţă) – Thiam (81 Mitrea). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Arbitri: S. Colţescu (Bucureşti), D. Mitruţi (Craiova), S. E. Gheorghe (Suceava)

Stadion: Superbet Arena – Giuleşti, Bucureşti

 


Violeta Merie
 

Web design