Statistica turului editiei 2016-2017. Generalitati

2016-12-29 17:13

Primele cincisprezece etape ale ediţiei de campionat 2016-2017 a Ligii a IV-a a consemnat prezența pe banca tehnică a Universității Cluj a cuplului de antrenori - Marius Popescu și Zsolt Szilágyi. În prima parte a acestui campionat, studenții clujeni au cumulat 40 de puncte. Cele cincisprezece partide jucate de jucătorii alb-negri au însemnat un număr de 13 victorii și un egal, „simbolul unor inimi românești” stând în prima etapă a turului.

Șapte din cele 13 victorii au fost reușite pe teren propriu, iar șase au fost obținute în deplasare. În ceea ce privește meciul încheiat la egalitate, acesta a fost consemnat în deplasare, în etapa a șasea – Sticla Arieșul Turda – „U” Cluj 2-2.

Punctele cumulate în turul acestei ediții clasează echipa fanion a Ardealului pe prima poziție - la trei puncte de ocupanta locului doi, Atletic Olimpia Gherla. 21 din cele 40 de puncte au fost obţinute pe teren propriu iar 19 puncte au fost obţinute în deplasare. 

În această perioadă au fost marcate 82 de goluri dintre care 49 acasă și respectiv 33 în deplasare. Au fost încasate cinci goluri dintre care unul a fost primit pe teren propriu (Etapa 5: Universitatea Cluj- Unirea 1946 Florești 9-1), iar alte patru au fost încasate în deplasare. 

 

Violeta Merie

 
Web design