2022-06-17 22:11
Universitatea Cluj a fost antrenată în cele treizeci şi una de etape ale campionatului 2021-2022 de Erik Lincar.
În partidele disputate în sezonul regular studenţii clujeni au cumulat 42 de puncte care au poziţionat echipa fanion a Ardealului pe poziţia secundă după ACS Petrolul 52. În meciurile disputate în play-off jucătorii antrenaţi de Erik Lincar au mai adăugat 15 puncte dar au terminat pe cel de-al treilea loc după ACS Petrolul 52 şi AFC Hermannstadt trimiţând astfel echipa fanion a Ardealului la baraj.
Cele 19 partide disputate de jucătorii alb-negri în sezonul regular au însemnat un număr de 14 victorii şi 5 înfrângeri. Pe teren propriu au fost obţinute 9 din cele 14 victorii şi respectiv 1 din cele 5 înfrângeri. Jucătorii antrenaţi de Erik Lincar au obţinut 5 victorii şi respectiv 4 înfrângeri în partidele disputate în deplasare.
Meciurile disputate de alb-negri în play-off (10) au reprezentat un număr de 4 victorii, 3 egaluri şi 3 înfrângeri. Pe teren propriu au fost obţinute 3 din cele 4 victorii şi respectiv 2 din cele 3 înfrângeri. În partidele disputate în deplasare au fost obţinute 1 victorie, 3 egaluri şi respectiv 1 înfrângere.
În cele 31 partide au fost marcate 50 de goluri fiind încasate 24 goluri. În ceea ce priveşte distribuţia golurilor marcate, 34 au fost realizate în sezonul regular, 13 în play-off iar 3 în meciurile disputate la baraj. În schimb, 14 goluri au fost încasate în sezonul regular, 9 în play-off şi un gol a fost încasat în returul barajului.
64 % din goluri reuşite în sezonul 2021-2022 au fost realizate pe teren propriu în timp ce 42 % din golurile încasate au fost primite pe teren propriu.
Violeta Merie