Statistica primelor 21 de etape ale editiei 2018-2019. Minute jucate

2019-01-06 16:50

În primele 21 de etape ale ligii secunde, ediţia 2018-2019, cei trei antrenori principali pe care i-a avut Universitatea – Adrian Falub, Mircea Cojocaru și Bogdan Lobonț – au folosit un număr de 23 de jucători. 

Dur-Bozoancă, Octavian Abrudan și Cristian Gavra sunt singurii jucători alb-negri care au evoluat în toate cele 21 de meciuri, în timp ce, la capătul opus, Victor Manu a evoluat într-un singur meci, ulterior tânărul fundaș fiind împumutat la Dacia Unirea Brăila.

Primele trei poziţii în ceea ce priveşte numărul minutelor jucate în tricoul alb-negru în acest sezon sunt ocupate de Dur-Bozoancă și Octavian Abrudan (1890 minute), Cristian Gavra (1781 minute) şi Andrei Cordoș (1556 minute). Dur-Bozoancă și Abrudan sunt integraliștii Universității Cluj după primele 21 de etape.

În ceea ce priveşte jucătorii cu cele mai puţine minute jucate până acum în Liga 2 în tricoul echipei fanion a Ardealului, Victor Manu (90 minute), Jevrem Kosnic (155 minute) şi Denis Hordouan (335 minute) se află pe ultimele trei poziţii.

 

Violeta Merie
 

Web design