2019-07-07 17:26
În ediţia de campionat 2018-2019 a celui de-al doilea eşalon fotbalistic, Universitatea Cluj a disputat 40 de partide, două dintre acestea fiind în cadrul barajului de calificare în prima ligă.
În cele 38 de partide disputate în cadrul Ligii 2, echipa fanion a Ardealului a cumulat 82 de puncte care au clasat-o pe cea de-a treia poziţie. În cele două meciuri de la baraj, „Şepcile roşii” au obţinut o victorie (1-0) şi o înfrângere (0-2). În urma celor două rezultate, Universitatea va evolua în sezonul 2019-2020 tot în liga secundă.
În cele 40 de partide au fost marcate 86 de goluri, încasându-se în schimb 28 goluri. Cele 86 de goluri marcate au fost reuşite astfel: 42 pe teren propriu şi 44 în deplasare. În schimb cele 28 goluri încasate au fost repartizate astfel: 15 goluri pe teren propriu şi 13 goluri în deplasare.
În turul campionatului au fost marcate 43 de goluri şi încasate 14 goluri, în timp ce în retur au fost marcate 42 de goluri şi încasate 12 goluri.
Trei antrenori au fost de-a lungul campionatului pe banca Universităţii. Adrian Falub a fost principalul „Şepcilor roşii” în primele 13 de etape. Mircea Cojocaru a antrenat echipa fanion a Ardealului între etapele 14 şi 20, în timp ce Bogdan Lobonţ a fost pe bancă din etapa 21 şi până după returul barajului de calificare în prima ligă fotbalistică.
Violeta Merie