2008-01-06 19:00
Simona Muşat, antrenor principal “U” Trustul CRE, a declarat dupa meciul pierdut aseara la vicecampioana ICIM: „Aradul a avut un plus la masivitate, noi am reuşit să ţinem aproape prin coşurile de trei puncte, avand chiar un procentaj foarte bun. Au fost momente cand apărarea om la om a funcţionat mai greu, iar Aradul s-a distanţat la 12 puncte. La capitolul pivoţi, unul deficitar, am fost întrecuţi. Am venit la Arad cu intenţia de a caştiga, iar dacă eram puţin mai atente poate reuşeam. S-a dorit mult victoria, s-a luptat pentru fiecare minge, dar echipa din Arad este deasupra noastra. Rezultatul este echitabil."