2019-06-12 23:18
Universitatea Cluj s-a impus în faţa celor de la Hermannstadt Sibiu, scor 1-0. Meciul disputat în deplasare a contat pentru returul barajului care a stabilit ultima echipă ce va evolua în sezonul 2019-2020 în prima ligă fotbalistică.
Prima ocazie a partidei a aparţinut oaspeţilor, Pîrvulescu reluând cu capul de la 11 metri pe lângă poarta lui Căbuz (minutul 6). În minutul 14, Alex Coman a executat un corner, dar şutul lui Florescu s-a oprit în braţele portarului sibian. De partea cealaltă, Cordoş a deviat şutul lui Dumitriu, mingea trecând milimetric pe lângă poarta clujeană (minutul 16). Două minute mai târziu, Măţel a bătut o lovitură liberă de la 22 de metri pe lângă poarta lui Dur-Bozoancă. Goga a luat la ţintă poarta adversă, dar şutul căpitanului alb-negru de la circa 25 de metri a ocolit buturile porţii sibiene (minutul 23). Cu două minute înainte de finalul primei reprize, Dumitriu a şutat de la 15 metri lateral stânga pe lângă poarta „Şepcilor roşii”. Tabela a indicat la pauză scorul de 0-0.
La şase minute de la revenirea de la cabine, Stoica a reluat cu capul din 10 metri peste transversala porţii clujene. Veteranul Universităţii a trecut pe lângă deschiderea scorului în minutul 62, lovitura acestuia de cap de la 10 metri trecând pe lângă poarta lui Căbuz. Două minute mai târziu, căpitanul Universităţii nu a mai ratat, iar lovitura acestuia de cap la centrarea lui Gavra s-a oprit în poarta sibiană. Gazdele au ripostat prin Tătar, şuturile acestuia din minutele 66 şi 88 ocolind poarta clujeană sau fiind reţinute de portarul alb-negru. Fluierul de final al centralului Avram a consfinţit victoria echipei fanion a Ardealului, scor 1-0.
Cu toate că jucătorii alb-negri au câştigat partida de la Sibiu, ei vor juca în sezonul următor în liga secundă, scorul general fiind de 2-1 pentru Hermannstadt.
Marcatori: --- / Goga (64)
Cartonaşe galbene: Acsinte (89), Căbuz (0+4), Măţel (90+5) / Berci (18), Pîrvulescu (65), Gavra (90+3)
Hermannstadt: Căbuz - Măţel, Dandea, Stoica, Tătar - Dâlbea, Antonov (83 Moreira) - Petrescu, Dumitriu, Popovici (67 Acsinte) - Tsoumou (90 Lendric). Antrenor: Vasile Miriuţă
„U” Cluj: Dur-Bozoancă – A. Coman, Cordoş, Berci, Taub (87 M. Coman) – Greu (80 Hordouan), Florescu – Chitoşcă (57 Gavra), Goga, Pîrvulescu - Axente. Antrenori: Adrian Iencsi, Bogdan Lobonţ
Arbitri: M. Avram (Bucureşti), M. Orbuleţ (Bucureşti), B. Gheorghe (Bucureşti)
Stadion: Municipal, Sibiu