"Sepcile" se indeparteaza de play-off dupa infrangerea de la Recea. Recea-"U" 1-0

2021-03-08 19:26

Universitatea Cluj a fost învinsă în cea de-a optsprezecea etapă a ligii secunde, sezonul regular de ACS FC Comuna Recea, scor 0-1. Meciul s-a disputat pe stadionul Recea Central.

Prima jumătate a meciului a fost una echilibrată, fără a fi consemnate mari ocazii în dreptul nici unei echipe. O tresărire a gazdelor a fost notată în minutul 37 atunci când Muţiu a respins în faţă şutul de la peste 20 de metri al lui Fica. Tabela a indicat la pauză scorul de 0-0.

În partea secundă gazdele au fost mai agresive. Centralul partidei a acordat în minutul 52 lovitură de pedeapsă pentru jucătorii maramureşeni în urma duelului dintre Taub şi Fica. Contestată puternic de „Şepci”, aceasta a fost executată şi transformată două minute mai târziu de Coman. Portarul alb-negru a reţinut fără probleme şutul din interiorul careului al aceluiaşi Coman (minutul 69). Au urmat 25 de minute echilibrate la finalul cărora fluierul centralului Amorăriţei a consemnat prima înfrângere a echipei fanion a Ardealului din campionat din acest an calendaristic, scor 0-1.

„Şepcile roşii” vor întâlni vineri, 12 martie de la ora 18 pe teren propriu echipa U Craiova 1948, partida contând  pentru cea de-a nouăsprezecea etapă a ligii secunde.

 

ACS Fotbal Club Comuna Recea  - Universitatea Cluj 1–0 (0-0)

Liga 2, etapa 18, sezon regular

Marcatori: Coman (54 penalti)

Cartonaşe galbene: Mendoza (26), Akhmatov (74), Fica (78), Brata (81) / Golan (28), Atska (67), Gavra (82)

Recea: Răilean – Mendoza, Burdeţ, Oiţă, Ispas – Bura (83 Lung), Micaş, Akhmatov, Fica – Mărieş (75 Brata) – Coman (87 Batin). Antrenor: Flavius Stoican

„U” Cluj: Muţiu - Dican, Răuţă (82 Negrean), Telcean (61 Pîrvulescu) – Ilieş, Atska, Filip (61 Ştefănescu), Taub - Ribeiro (46 Pop), Golan, Ogbu (46 Gavra). Antrenor: Costel Enache 

Arbitri: M. Amorăriţei (Câmpina), R. C. Nistoran (Reşiţa), S. Dumitrache (Palanca) 

Stadion: Recea Central

 

Violeta Merie

 
Web design