"Sepcile rosii" revin in Liga 1 dupa sapte ani. Dinamo-Universitatea 1-1

2022-05-29 23:12

Universitatea Cluj a încheiat la egalitate partida contra echipei Dinamo Bucureşti, scor 1-1. Meciul s-a disputat pe stadionul Dinamo Central şi a contat pentru returul barajului pentru Liga 1.

Gazdele au început în forţă partida Uhrin trimiţând trei atacanţi de la debut. Prima ocazie a meciului a fost înregistrată în minutul 8 atunci când Gorcea a reţinut şutul lui Torje din 8 metri lateral stânga. A urmat şutul lui Irobiso din afara careului mare balonul ocolind poarta clujeană. (minutul 15). Cei care au reuşit să deschidă scorul au fost jucătorii antrenaţi de Erik Lincar prin execuţia de excepţie a lui Tescan din banda dreaptă (minutul 17). Egalitatea a fost restabilit două  minute mai târziu de Vlad Morar. Reluarea lui Torje la colţul lung a ocolit poarta lui Gorcea (minutul 22). Portarul Universităţii a intervenit salvator la reluarea lui Radu (minutul 34) şi lovitura de cap a lui Aloe (minutul 35). Tabela a indicat la pauză scorul de 1-1.  

Prima parte a reprizei secunde a fost una în care gazdele au presat iar „Şepcile roşii” au încercat să ducă mingea cât mai departe de poarta apărată de Gorcea. Dinamo a fost la un pas să treacă în minutul 59 atunci când şutul lui Matei a nimerit bara porţii clujene. Gorcea a acordat corner la şutul lui Torje care părea să meargă sub transversală (minutul 70). Unsprezece minute mai târziu Torje s-a aflat în postura de servant iar Ivanovski a reluat cu capul pe lângă poarta clujeană. Reluarea lui Torje din minutul 87 a trecut peste transversală. Fluierul de final al centralului A. V. Cojocaru a consemnat un scor de egalitate pentru echipa fanion a Ardealului, scor 1-1.

În urma acestui rezultat şi a victorie din urmă cu o săptămână, simbolul unor inimi româneşti revine în primul eşalon fotbalistic.

(sursa foto: fcucluj.ro)

 

DINAMO BUCUREŞTI - UNIVERSITATEA CLUJ 1–1 (1-1)

Baraj Liga 1, retur

Marcatori: Morar (19) / Tescan (17)

Cartonaşe galbene: Morar (5), Răuţă (24), Radu (82) / Ribeiro (25), Gorcea (75), Ispas (90+3) 

Dinamo: Eşanu – Creţu (63 Bani), Carp, Aloe, Radu (73 Filip) – Torje (cpt.), Pierret, Grădinaru – Morar (63 Ivanovski), Irobiso, Matei (73 Rodrigues). Antrenor: Dusan Uhrin

Universitatea: Gorcea – Romeo, Ilie, Ispas, Dobrescu – Filip, Pires (cpt.) (90 Gugu) – Tescan (65 Balgiu), Remacle (79 Haită), Ribeiro (46 Pîrvulescu) – Boiciuc. Antrenor: Erik Lincar

Arbitri: A. V. Cojocaru (Galaţi), V. Marinescu (Bucureşti), S. E. Gheorghe (Suceava) 

Stadion: Dinamo Central, Bucureşti

 

Violeta Merie

 
Web design