2011-10-16 20:52
O victorie la trei goluri diferenţă readucea Universitatea pe poziţia secundă a clasamentului, însă după primele 30 de minute ale meciului cu FC Braşov aceasta părea o utopie.
Cei peste 10.000 de spectatori îngheţaţi şi-au mai revenit în minutul 39, când Marinescu s-a distrat de doi fundaşi braşveni şi a şutat de la marginea careului mare, fără speranţe pentru Felgueiras: 1-0.
Minutul 64 a consemnat o lansare de-a dreptul magistrală a lui Cojocnean pentru Tony, care a preluat bine, dar nu a şutat suficient de plasat. Chipciu putea egala cu două minute înainte de final, dar Achim s-a opus în ultimul moment!
Aşa s-a scris istoria unui joc în care am suferit, dar am obţinut cele trei puncte puse în joc.
"U" - FC Braşov 1-0 (1-0)
Marcator: Marinescu 39
Cartonaş galben: Toloza 76
"U": Popa - Achim, Abrudan, Szukala, Grecu - Boştină (66 Bazzi), Păcurar (85 Menassel), Marinescu - Cojocnean, Niculescu (60 Tony), Cristea. Antrenor: Ionuţ Badea
FC Braşov: Felgueiras - Velayos, Majernik, Cr. Munteanu, Cr. Ionescu (82 Distefano) - Viveiros (82 DaSilva), Madeira, Toloza, Chipciu - Cristescu, Buga. Antrenor: Daniel Isăilă
Arbitri: Dragoş Istrate (Bucureşti) - Eduard Dumitrescu (Piteşti), Dorin Mudura (Oradea)
Stadion: "Dr. Mircea Luca". Spectatori: 12.000
Concluzii:
- Ca în bancul celebru, Abrudan are trei viteze: încet, încetişor şi pe loc
- Ne înclinăm din nou în faţa peluzei! 
- Dacă nu era fotbalist, probabil portarul Popa se făcea magician. A făcut să dispară un gol ca şi făcut al braşovenilor 
- Niculescu a fost destul de apatic
- Suntem de părere că centralul Istrate are un uşor retard
- Terenul a fost bunicel, cu excepţia tranşeelor de pe partea lui Păcurar, care l-au împiedicat să-şi desfăşoare jocul de geniu
- Tony e fotbalist
- Bravo, Achim! ![]()
Foto: Tiberiu Matei