2009-04-15 20:25
Rugbistii de la Universitatea Cluj au reusit sa se califice in semifinalele Cupei Romaniei, dupa ce au invins, in sferturi, formatia Grivita Bucuresti, cu scorul de 41-12. Partida s-a disputat pe teren neutru, la Brasov. Pentru clujeni au inscris Manole, Gorcioaia, Teodorescu, Boar, Vasiliu si Otava. De asemenea, Manole a reusit patru transformari si o lovitura de pedeapsa. "A fost un meci frumos, jucatorii au dat dovada de multa determinare. Am reusit sa rulez intregul lot si sunt multumit de modul in care au evoluat toti jucatorii. Calificarea in semifinalele Cupei Romaniei este foarte importanta pentru noi si speram sa fie inceputul unei serii de evolutii bune", a declarat antrenorul Octavian Chihaia la finalul partidei.