Rezultat de egalitate pentru "Sepci" la Sibiu. Hermannstadt-Universitatea 2-2

2025-08-03 20:38

Universitatea Cluj a încheiat la egalitate partida în faţa echipei AFC Hermannstadt, scor 2-2. Meciul s-a disputat pe stadionul Municipal din Sibiu şi a contat pentru cea de-a patra etapă a sezonului regulat al Superligii, ediţia 2025-2026.

Primul mitan a aparţinut jucătorilor antrenaţi de Ioan Ovidiu Sabău care au reuşit să intre la cabine în avantaj. Lovitura de cap a lui Balaure din minutul 6 a trecut peste transversala porţii clujene. Fábry a executat un corner în minutul 15, Thiam a reluat cu capul dar balonul a căzut pe plasa superioară. De partea cealaltă Lefter a respins trei minute mai târziu şutul lui Selimovic după ce mingea lovise anterior bara din execuţia lui Balaure din corner. Nistor a reluat din 17 metri dar Căbuz a intervenit salvator (minutul 23). Lovitura de cap a lui Codrea din primul minut al prelungirilor a trecut de puţin pe lângă poarta sibiană. Totuşi studenţii clujeni au preluat conducerea în minutul 45+3 atunci când Mamadou Thiam l-a învins din 6 metri pe Căbuz din pasa lui Fábry. Tabela a indicat la pauză scorul de 1-0 pentru jucătorii alb-negri.  

Partea secundă a întâlnirii a fost una palpitantă cu ocazii şi răsturnări de scor. Gazdele au punctat de două ori în doar patru minute. În acest sens Buş a restabilit egalitatea în minutul 50 după care patru minute mai târziu Neguţ i-a adus pe sibieni în avantaj. Şutul lui Macalou din 17 metri lateral dreapta a nimerit plasa laterală a porţii sibiene (minutul 62). Jucătorii clujeni au revenit pe tabelă în minutul 72 atunci când Allesandro Murgia a fructificat pasa lui Thiam cu o reluare de la limita careului mare. Fluierul de final al centralului Istvan Kovacs a consemnat cel de-al doilea rezultat de egalitate al echipei fanion a Ardealului din acest sezon, scor 2-2.

„Şepcile roşii” vor evolua în cadrul celei de-a cincea etape a sezonului regulat pe teren propriu împotriva echipei Petrolul Ploieşti. Partida se va disputa pe stadionul Municipal din Sibiu sâmbătă, 9 august 2025 începând cu ora 21:30.

 

(foto: Dana-Maria Pop-Oprişan)

 

AFC HERMANNSTADT – UNIVERSITATEA CLUJ 2–2 (0-1)

Superliga, sezonul regulat, etapa 4

Marcatori: Buş (50), Neguţ (54) / Thiam (45+3), Murgia (72)

Cartonaşe galbene: Ciubotaru (46) / Codrea (58)

Hermannstadt: Căbuz – Căpuşă, Stoica (cpt.) (46 Bejan), Selimovic – Antwi (79 Oroian), Balaure (79 Chiţu), Ivanov, Kujabi (46 Albu), Ciobotaru – Neguţ, Buş (66 Biceanu). Antrenor: Marius Măldărăşanu

Universitatea: Lefter – Chipciu (cpt.), Codrea (69 Artean), Cristea, Silva – Simion, Murgia – Fábry (69 Lukić), Nistor, Macalou (69 Bic) – Thiam. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Arbitri: I. Kovacs (Carei), F. Tunyogi (Zalău), I. A. Corb (Satu Mare)

VAR: S. Colţescu (Bucureşti), M. Omuţ (Satu Mare)

Stadion: Municipal, Sibiu

 

Violeta Merie

 

Web design