Revine Szolo pe teren?

2011-09-16 12:59

Antrenorul cu portarii Emil Szolomajer ar putea reveni în iarbă la vârsta de 37 de ani. Din cauza accidentării lui Marius Popa, fapt care l-a readus pe Boşneag în primul lot, "Super Szolo" ar putea juca astăzi pentru echipa a doua, în meciul din deplasare cu Gloria II Bistriţa.

Ieri şi azi, Szolomajer s-a pregătit intens cu echipa a doua, având în "fişa postului" şi pregătirea juniorilor.

Ultimul meci oficial al portarului a fost în urmă cu trei ani, când a "apărat" poarta formaţiei din Câmpia Turzii, pe care "U" a învins-o în ultima etapă a ligii secunde cu 3-0. Acel meci a coincis cu salvarea echipei noastre de la retrogradare.

Web design