2011-11-29 23:04
Echipa de volei feminin a “Universităţii” Cluj a pierdut în faţa Penicilinei Iaşi cu scorul de 0-3, rezultatele pe seturi fiind: 18-25; 10-25; 20-25. Clujencele au întâlnit ieri, în cea de a V-a etapă din cadrul Campionatului Naţional de Volei Feminin echipa din Iaşi. Meciul a fost sub aşteptări deoarece voleibalistele „Universităţii” Cluj erau favorite în acestă partidă, având avantajul de a juca pe teren propriu. Formaţia din Iaşi a reuşit cu toate acestea să se impună şi să obţină o victorie categorică.
„Iaşi-ul a jucat mult mai bine decât noi azi şi au fost mai puternice pe toate planurile (servici, preluare, apărare). Echipa noastră nu are stabilitate, şi deşi facem faze frumoase nu reuşim să ne păstrăm concentrarea pe parcursul întregii partide. De asemenea, miza acestui meci a fost mare, iar acest fapt a constituit o presiune în plus pentru fete ”, a declarat antrenorul Dan Gârleanu.
Formaţia din Cluj se confruntă cu un „lanţ” de accidentări şi încearcă să îşi refacă puterile. „U” Cluj a semnat un contract de colaborare cu LPS Cluj-Napoca, club de la care vor legitima cât de curând trei junioare. Ramona Domocoş, antrenoarea echipei de junioare de la LPS Cluj-Napoca, s-a alăturat, de asemenea, formaţiei clujene. Sportiva a revenit pe teren după cinci ani de pauză şi a fost legitimată pentru sezonul acesta.
„Trebuie să luăm măsuri pentru a redresa echipa. Am adus câteva sportive care ne ajută în pregătire şi sperăm ca acestea să fie legitimate şi să poată intra pe teren în cel mai scurt timp. Până în momentul de faţă, am transferat-o pe Ramona Domocoş, o sportivă care ne-a întărit echipa. Bineînţeles, va trebui să renunţăm la două jucătoare, care nu s-au ridicat până în momentul de faţă la nivelul aşteptărilor noastre. Este vorba despre Adriana Costan şi Izabella Costea”, a spus Gârleanu
Şikoş Petra, secundul echipei, a revenit pe teren în meciul cu Iaşi-ul, însă nu a intrat titulară. Jucătoarea nu este încă complet recuperată, aşa că nu a putut evolua la capacitate maximă. Alexandra Ariton, celălalt secund al echipei, este momentan în Italia pentru diagnosticare. Sportiva a suferit o accidentare la genunchi şi este probabil să fie nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru a o pune pe picioare.
Sursa: u-cluj.ro