2011-09-16 09:00

Dream Team-ul voleiului clujean,  “U” ARDAF,  va fi vedeta serii în Sala Sporturilor ”Horia Demian”, cu ocazia meciului care va marca retragerea oficială a primilor campioni din istoria voleiului masculin clujean. 

”U” ARDAF a obținut performanțe remarcabile la mijlocul anilor 90 - campioană în sezonul 1995 – 1996, locul 2 în ediția următoare, câștigătoare a Cupei României în două rânduri, plus prezenţe în Cupa Cupelor și Cupa Campionilor Europeni.

Din lotul care a dus eventul la Cluj în sezonul 1995 – 1996 au făcut parte Piţigoi, Mărginean, Stoian, Sanislav, Vlaicu, Tvardochlib, Oprea, Dudaş, Grozav, Man, Agoston, Coste, Togan, antrenor fiind Neculae Pop.

Memorabilă a fost participarea în Cupa Cupelor, în grupa B a ediției 1995-1996, terminată pe locul al treilea, echivalent cu ratarea ”la mustață” a unei calificări în Final Four de la Atena. Atunci, ”U” ARDAF a trecut de Unicaja Almeria 3-0, OK Maribor 3-1 și Hapoel Tel Aviv 3-2, pierzând confruntările cu Alcom Capelle 2-3, Nafels 1-3, Kommunalnik Grodno 2-3 și PSG 1-3.

Dintre ”Dracii Verzi” care au făcut legea în voleiul românesc la mijlocul anilor 90 vor participa la spectacolul de diseară Mărginean, Stoian, Sanislav, Tvardochlib, Dudaş, Grozav, Man, Togan, Abraham, antrenorul Neculae Pop, fizioterapeutul Antonie Pandele, în vreme ce Piţigoi, Oprea, Agoston și Vlaicu nu au confirmat încă prezența.

sursa: faclia.ro
foto: u-volei.ro

Web design