Primul pas, prima victorie: U Cluj castiga categoric la Clinceni. Metaloglobus-Universitatea 1-4

2025-07-11 22:20

Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei Metaloglobus Bucureşti, scor 4-1. Meciul s-a disputat pe stadionul Arena 1 din Clinceni şi a contat pentru prima etapă a sezonului regulat al Superligii, ediţia 2025-2026.

Jucătorii antrenaţi de Ioan Ovidiu Sabău au controlat prima parte a întâlnirii atât la posesie cât şi ca şuturi. Prima jumătate de oră nu a consemnat ocazii mari exceptând singura reuşită a acestui mitan. În acest sens Macalou a deschis scorul din şase metri după ce mingea lovise bara porţii adverse (minutul 29). Două minute mai târziu Lefter a reţinut şutul lui Ubbink de la marginea careului mare. În primul minut al prelungirilor Dan Nistor a reluat de la limita careului mic dar Gavrilaş a respins. Tabela a indicat la pauză scorul de 1-0 pentru alb-negrii.  

Aceiaşi tendinţă a fost şi în repriza secundă. Cu toate acestea oaspeţii au restabilit egalitatea la opt minute de la revenire de la cabine în urma autogolului lui Codrea. Studenţii clujeni au revenit în avantaj două minute mai târziu în urma execuţiei lui Thiam de la limita careului mare la colţul lung din pasa lui Macalou. Nistor a executat un corner în minutul 65 dar lovitura de cap a lui Macalou a trecut peste transversală. Jovo Lukić a punctat de două ori în minutele 76 şi 90+1 (din pasa lui Macalou) stabilind rezultatul final. Fluierul de final al centralului Vlad Baban a consemnat prima victorie a echipei fanion a Ardealului din acest sezon, scor 4-1.

„Şepcile roşii” vor evolua în cadrul celei de-a doua etape a sezonului regulat pe teren propriu împotriva echipei UTA Arad. Partida se va disputa sâmbătă, 19 iulie 2025 începând cu ora 18:30.

 

(foto: Mihai Miclăuş)

 

METALOGLOBUS BUCUREŞTI – UNIVERSITATEA CLUJ 1–4 (0-1)

Superliga, sezonul regulat, etapa 1

Marcatori: Codrea (53 autogol) / Macalou (29), Thiam (55), Lukić (76, 90+1) 

Cartonaşe galbene: D. Irimia (70), Kouadio (84), A. Irimia (88) / Drammeh (69)

Metaloglobus: Gavrilaş (cpt.) - Manca Kouadio, Dumitru, Caramalau, Sava – D. Irimia (81 Lis), Milea (81 Carvalho), Morais Junior (66 Sabater), Zakir (56 A. Irimia) – Huiban, Ubbink (66 Visic). Antrenor: Mihai Răzvan Teja

Universitatea: Lefter – Simion (66 Murgia), Artean (79 Silva), Cristea, Chipciu (cpt.) – Codrea, Bic (46 Drammeh) – Macalou (90+3 Trică), Nistor, Fábry (46 Lukić) – Thiam. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Arbitri: V. Baban (Iaşi), F. A. Vişan (Galaţi), N. Marin (Suseni, Argeş)

VAR: S. Colţescu (Bucureşti), C. M. Trandafir (Bucureşti)

Stadion: Arena 1, Bucureşti

 

Violeta Merie

 

Web design