Prima victorie pentru studentii clujeni intr-un meci oficial in 2024. Universitatea-Hermannstadt 2-1

2024-01-20 19:10

Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei AFC Hermannstadt scor 2-1. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a douăzeci şi doua etapă a sezonului regular al Superligii.

Prima parte a întâlnirii a aparţinut „Şepcilor roşii” atât din punct de vedere al posesiei, ocaziilor de gol şi a şuturilor pe poartă. Prima ocazie notabilă a venit în minutul 4 atunci când Bic a întors pentru Popa dar atacantul alb-negru a reluat pe lângă poarta adversă. A urmat şutul lui Fossati din afara careului mare din pasa lui Chipciu (minutul 19) la care Muţiu a reţinut balonul. În minutul 33 mingea a circulat pe traseul Chipciu – Da Siva – Bic, mijlocaşul Universităţii a reluat spre poartă din 6 metri dar portarul sibian a îndepărtat pericolul. Tabela a indicat la pauză scorul de 0-0. 

Mitanul secund a fost unul mai echilibrat. Şutul lui Gheorghe din minutul 50 din unghi a trecut razant peste transversala porţii sibiene. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 62 atunci când Murgia a fructificat pasa lui Paraschiv. Avantajul sibienilor a ţinut doar pentru trei minute căpitanul Universităţii, Alex Chipciu, restabilind egalitatea cu un şut de la 14 metri. Jucătorii antrenaţi de Ioan Ovidiu Sabău au trecut în avantaj în minutul 77 atunci când Popa l-a învins pe Muţiu după o pasă superbă a lui Dan Nistor. Fluierul de final al centralului Sebastian Colţescu a consemnat cea de-a opta victorie a echipei fanion a Ardealului din acest sezon, scor 2-1.

„Şepcile roşii” vor evolua în cadrul celei de-a douăzeci şi treia etape în deplasare împotriva echipei ACSM Politehnica Iaşi. Partida va avea loc duminică, 28 ianuarie 2024 de la ora 17.
 


UNIVERSITATEA CLUJ -  AFC HERMANNSTADT        2–1 (0-0)

Superliga, sezon regular, etapa 22

Marcatori: Chipciu (65), Popa (77) / Murgia (62)

Cartonaşe galbene: Piţian (18), Ilie (90+2) / Butean (44)

Universitatea: Iliev – Da Silva, Piţian, Masoero – Silaghi (71 Pănoiu), Fossati (71 Ilie), Simion (46 Nistor), Chipciu (cpt.) -  Gheorghe (78 Vătăjelu), Popa, Bic (63 Doukoure). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Hermannstadt: Muţiu – Butean, Găman, Bejan (cpt.), Oroian – Balaure (75 Petrescu), Biceanu (46 Sota), Murgia (87 Bărbuţ), Jipa (75 Bucuroiu) – Iancu, Fonseca (46 Paraschiv). Antrenor: Marius Mădărăşanu

Arbitri: S. Colţescu (Bucureşti), V. Avram (Bucureşti), I. M. Bobe (Bucureşti)

Stadion: Dr. Mircea Luca (Cluj Arena), Cluj-Napoc

 


Violeta Merie
 

Web design