2015-10-31 16:09
Universitatea Cluj a câştigat partida disputată pe teren propriu împotriva celor de la FC Caransebeş, scor 4-0. Meciul a contat pentru cea de-a unsprezecea etapă a Ligii 2, seria 2.
Tinerii jucători alb-negri au început în forţă partida, aceştia având patru ocazii mari de a marca în primele zece minute ale întâlnirii prin Greu (minutul 3), Ursu (minutele 3 şi 8) şi Cocină (minutul 7). În minutul 10, Cosmin Popescu a reluat cu capul în poarta lui Oprea mingea centrată de Butean, deschizând astfel scorul. Jucătorii gugulani au încercat să egaleze, şutul lui Stoica din interiorul careului de 16 metri trecând pe lângă poarta lui Niczuly (minutul 15). Un minut mai târziu, Cocină a şutat, mingea lovind bara porţii lui Oprea. Ursu i-a pasat lui Cosmin Popescu, dar şutul tânărului mijlocaş clujean a fost blocat de portarul gugulan (minutul 17). O nouă trăsărire a oaspeţilor a fost înregistrată în minutul 19 când Roman a şutat de la circa 20 de metri peste poarta lui Niczuly. În minutul 20, Cosmin Popescu a marcat din nou, dar reuşita a fost anulată pentru poziţie afară din joc. Cinci minute mai târziu, Ursu şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, acesta învingându-l pe Oprea după ce în prealabil l-a driblat pe Buşu, golul survenind după o combinaţie Greu-Cocină-Ursu. Şutul lui Cîrstoiu din minutul 29 a fost reţinut de tânărul goalkeeper clujean. Boboc i-a pasat lui Cocină, dar atacantul alb-negru a reluat peste poarta gugulană (minutul 32). În minutul 38, Ursu i-a pasat lui Greu care a marcat printr-un şut la colţul scurt, în partea stângă a lui Oprea. Hîmpea a avut şansa de a majora scorul la 4-0 în minutul 44, dar şutul lui din cădere a fost respins în bară de Oprea. La pauză, tabela a consemnat scorul de 3-0.
În partea secundă a meciului, Roman a reluat spre poarta clujeană de la limita careului de 16 metri, dar mingea a fost reţinută de Niczuly (minutul 63). Replica studenţilor a venit trei minute mai târziu când şutul lui Ursu la colţul scurt a fost reţinut de portarul gugulan. Butean l-a găsit excelent pe Cosmin Popescu în interiorul careului mare, dar şutul acestuia a fost respins de Oprea (minutul 70). De partea cealaltă, şutul în diagonală al lui Livan a trecut pe lângă poarta clujeană (minutul 70). În minutul 86, Telecican a comis henţ, Ursu a executat lovitura de pedeapsă ducând scorul la 4-0 (minutul 87). În ultimul minut al timpului regulamentar, Telecican a încasat cel de-al doilea cartonaş galben în trei minute, şi implicit pe cel roşu. Fluierul de final al arbitrului Omuţ a consemnat prima victorie a studenţilor pe teren propriu din acest sezon cu scorul de 4-0.
Meciul din cadrul celei de-a unsprezecea etape a Ligii 2 reprezintă primul meci din cel de-al doilea mandat al lui Mihai Teja la echipa fanion a Ardealului. În meciul împotriva celor de la FC Caransebeş s-a consemnat debutul în tricoul alb-negru al jucătorului de doar 17 şi 5 luni, Norbert Janos. Mihai Butean a încasat cel de-al treilea cartonaş galben. Octavian Ursu a ajuns la cea de-a patra reuşită fiind golgheterul la zi al Universităţii Cluj.
„Şepcile roşii” vor întâlni, în deplasare, sâmbătă 7 noiembrie începând cu ora 11, echipa Metalul Reşiţa, meciul contând pentru cea de-a douăsprezecea etapă a Ligii 2, seria 2.
FC Universitatea Cluj – FC Caransebeş 4–0 (3-0)
Marcatori: C. Popescu (10), Ursu (25, 87), Greu (38)
Cartonaşe galbene: Butean (50) / Cîrstoiu (60), Telecican (86, 89)
Cartonaş roşu: Telecican (89)
„U” Cluj: Niczuly - Butean, Crişan, Mutu, Hîmpea – Boboc, Cîndea (76 Tarcea) - Ursu, Greu (87 Janos), C. Popescu - Cocină (64 P. Popescu). Antrenor: Mihai Teja
FC Caransebeş: Oprea – Livan, Suciu, Buşu – Telecican, Săulescu, Roman, Cîrstoiu, Roşoagă, La Vecchia – Stoica. Antrenor: T. Peica
Arbitri: M. Omuţ (Oradea), A. Mihăilă (Râmnicu Vâlcea), M. Truţă (Sirineasa)
Stadion: Dr. Mircea Luca
Violeta Merie