2011-08-19 20:51
Trupa germană Scorpions va concerta pe 8 octombrie 2011 la Cluj-Napoca, cu ocazia inaugurării oficiale a noului stadion.
Informaţia a fost publicată astăzi pe site-ul oficial al trupei, www.the-scorpions.com.
Scorpions, trupă fondată în oraşul german Hannover în anii ’60, se află în mijlocul ultimului turneu mondial, început în 2010 şi care se va încheia în 2012, an în care rockerii se vor retrage din activitate. Scorpions au devenit cunoscuţi în toată lumea la mijlocul anilor ’60, odată cu lansarea baladei Still Loving You. Cel mai mare hit al trupei a fost Wind Of Change (1990), melodie care a devenit imnul neoficial al căderii Cortinei de Fier.
Conform preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, alături de Scorpions reprezentanţii instituţiei au mai purtat negocieri cu U2 şi Guns ’N’ Roses.
Primul meci al Universităţii pe noua arenă va avea loc la o săptămână după concert. Pe 15 octombrie, „U“ va primi vizita celor de la FC Braşov.