O noua infrangere in play-out. "U"-Pancota 1-2

2016-04-24 20:54

Universitatea Cluj a pierdut cel de-al treilea meci din cadrul play-out-ului ligii secunde împotriva celor de la Şoimii Pâncota, scor 1-2, partida având loc pe teren propriu.
 
În debutul partidei mingea a circulat pe traseul Vojtuš-Ursu-Berci, tânărul fundaş clujean trimiţând balonul de la circa zece metri  pe lângă poarta lui Irimia (minutul 2). Ursu a şutat cu efect în minutul 19 de la circa zece metri dar mingea a ocolit şi de această dată poarta adversă. Acelaşi Ursu a centrat pentru Moruţan, purtătorul tricoului cu numărul „18” a reluat cu capul dar Irimia a respins (minutul 34). Opt minute mai târziu, Ursu a centrat pentru Turčák, mijlocaşul slovac a reluat cu capul pe centrul porţii arădene, dar portarul advers a reţinut. În minutul 43 oaspeţii au deschis scorul prin Issa printr-un şut de la zece metri. La pauză tabela a indicat scorul de 0-1.
 
În cea de-a doua parte a partidei, gazdele au fost la un pas de egalare în minutul 65 atunci când Ciupe a executat o lovitură de colţ, iar Şandru a reluat cu capul din patru metri peste poarta lui Irimia. Două minute mai târziu, Vojtuš a restabilit egalitatea pe tabelă printr-un şut la colţul lung, pasa de gol fiind dată de Ursu. În minutul 72 căpitanul Raul Ciupe a reluat în forţă de la circa zece metri, dar mingea a ocolit poarta arădeană. După patru minute, un jucător advers a respins spre propria poartă, Vojtuš a reluat din întoarcere dar portarul arădean a reţinut. O nouă ocazie a fost trecută în dreptul „Şepcilor roşii” în minutul 80 când Ursu a executat excelent o lovitură liberă dar balonul a trecut pe lângă poarta lui Irimia. În minutul următor, Şoimii Pâncota au preluat din nou conducerea, Pirtea marcând cu un şut la colţul scurt. Ursu i-a pasat lui Crişan care a reluat din şase metri peste poarta arădeană (minutul 83). Fluierul de final al arbitrului Micloşină a consemnat înfrângerea studenţilor cu scorul de 1-2.  
 
„Şepcile roşii” vor întâlni pe teren propriu sâmbătă 30 aprilie începând cu ora 11, echipa Metalul Reşiţa, meciul contând pentru cea de-a patra etapă a play-out-ului Ligii 2, seria 2.
 

FC Universitatea Cluj – Şoimii Pâncota 1-2 (0-1)
Marcatori: Vojtuš (67) / Issa (43), Pirtea (81)
Cartonaşe galbene: --- / Pirtea (18), Leucuţa (77), Ion (77)
 „U” Cluj: Grecu – Ciupe, Crişan, Şandru, Berci – Boboc, Erdei – Ursu, Moruţan (58 Schieb), Turčák – Vojtuš. Antrenor: Mihai Nădăban, Ovidiu Sărmăşan
Şoimii Pâncota: Irimia – Dan, Dubeştean, Pascariu, Siminic – Leucuţa, Issa, Pavel, Pirtea (90+3 Vasi) – Drăgălina (90+1 Suciu), Ion (89 Mihai). Antrenor: Zsolt Muzsnay
Arbitri: C. Codrea (Baia Mare), C. N. Lucaci (Baia Mare), R. Despa (Baia Mare)  
Stadion: Dr. Mircea Luca
 

Violeta Merie

 

Web design