Miodrag Perisic: "PAOK este un nume mare în Europa"

2007-08-06 17:39

In urma cu putin timp, "U" Mobitelco si-a prezentat lotul pentru sezonul 2007-2008, intr-o conferinta de presa, obiectivul anuntat fiind ocuparea unuia dintre locurile 1-4 în campionatul intern, final-four-ul Cupei României şi calificarea în grupele FIBA EuroCup.
Lotul Universitatii este compus din Milan Medvedj, Mihai Popa, Branko Cuic, LeVar Seals, Paul Chetreanu,Uce Iheadindu, Mihai Silvăşan, Răzvan Cenean, Flavius Lăpuşte, Saşa Vukas, Zoran Krstanovic si Ionuţ Mocanu.
In urma tragerii la sorti a tururilor preliminare din FIBA EuroCup, “U” Mobitelco va juca direct în turul doi preliminar cu formaţia greacă, PAOK Salonic.
“U” Mobitelco va juca în deplasare manşa tur din turul doi preliminar al EuroCup, cu echipa elena PAOK Salonic, în 20 noiembrie. Returul este programat în 27 noiembrie, la Cluj (ora 20.30). Dacă vor trece de echipa elenă, U Mobitelco se va califica în grupele FIBA EuroCup.
Preşedintele executiv al formaţiei clujene, Mircea Cristescu a declarat că a întâlnit unul dintre cei mai putrenic adversari la tragerea la sorti: "Dacă putem vorbi de un mic avantaj ar fi acela că jucăm meciul tur în Grecia, iar returul la noi acasă. Nu ştiu daca e cel mai tare adversar. Baschetul grecesc este foarte puternic, iar PAOK este o echipă de top. Eu sunt încrezator în şansele noastre, dar în acest moment nu pot vorbi de ce procente am avea la calificarea mai departe. Oricum dacă vom terce de greci vom adăuga încă o cărămidă la istoria baschetului clujean." a spus oficialul clujenilor.
Antrenorul Miodrag Perisic [i](foto)[/i] a declarat că încă nu ştie nimic despre echipa elenă: ”PAOK este un nume mare în Europa, care trebuie respectat pe masură. Din cate ştiu, încă nu au format echipa, dar sunt sigur că vor avea un lot de valoare pentru că este un club cu o mare istorie şi tradiţie, pe care în mod sigur vor s-o continue. Avem acel mic avantaj de a juca acasă returul.”
Web design