2012-08-20 16:51
Firţulescu a plecat de la Universitatea Cluj, iar contextul în care jucatorul şi-a reziliat contractul este destul de clar, aici ne referim la neonorarea obligaţiilor financiare pe care clubul le avea faţă de jucător.
Problemele apar în cazul lui Gaston Mendy, ultimul supravieţuitor dintre titularii la "U" din era Walter. Jucătorul căruia la finalul sezonului trecut contractul îi expirase iar ulterior a semnat o nouă înţelegere cu Universitatea Cluj, se pare că a luat şi el calea Ploieştiului. Motivul?! Mendy este jucător extracomunitar iar datoriile pe care clubul le are la stat fac imposibile realizarea demersurilor pentru prelungirea vizei. Pe înţelesul tuturor, pentru pentru prelungirea vizei de şedere în Romania, clubul trebuie să ateste printr-un certificat fiscal obţinut de la Direcţia de Finanţe că societatea nu are datorii la stat.
Un fapt extrem de interesant este că în acest sfărşit de săptămână managerul Universităţii Cluj a intrat în direct la una din televiziunile cu profil sportiv din Romania şi a declarat: "În acest moment Universitatea Cluj nu are bani, e un club sarac, dar cu toate astea la ora actuală clubul şi-a plătit datoriile pe care le avea, acum fiind unul din puţinele cluburi cu datorie zero catre statul roman".
Dacă ne luăm după ultima declaraţie, ne punem din nou intrebarea: De ce pleacă totuşi Mendy?