2008-07-09 17:36
Componentul naţionalei de seniori, Levente Szijarto, va evolua la "U" Mobitelco Cluj, în următoarele două sezoane, anunţul fiind făcut de conducerea clubului în urmă cu puţin timp. "Suntem fericiţi să anunţăm că am ajuns la un acord cu jucătorul Levente Szijarto, după negocieri îndelungate, dar care s-au finalizat cu bine. Levi va juca două sezoane la noi şi putem spune că este un factor important în strategia noastră de performanţă, mai ales la capitolul apărare, aşa cum o gândeşte staful tehnic pentru viitorul sezon. Se va potrivi perfect în sistemul defensiv gândit de Tab Baldwin. Este un jucător extrem de important şi prin prisma faptului că nouile reglementări ale federaţiei impun un jucător român pe teren tot timpul. Levi este profesionist şi un jucător de caracter şi îl aşteptăm cu drag la Cluj", a declarat antrenorul secund Marcel Ţenter.