Jula, printre primele transferuri (UPDATE)

2014-06-18 20:08

Echipa de fotbal a Universității Cluj se întărește în vederea sezonului următor al Ligii I. Reunită de abia două zile, formația le-a spus "bun venit" miercuri lui Fofana, Gabi Jula, Mateus Alves și Paulinho.

Francezul Diaranke Fofana și brazilianul Mateus Alves sunt fundași centrali, Paulinho, venit tot din țara gazdă a Campionatului Mondial, joacă pe postul de mijlocaș, iar Emil Gabriel Jula, care s-a întors la "U" după 8 sezoane, este atacant.

De altfel, Jula a făcut astăzi și prima declarație, mărturisindu-și entuziasmul față de revenirea la Cluj: "Am spus întotdeauna că vreau să revin la "U". Mă bucur că mi s-a oferit această şansă, nu am stat pe gânduri în nici o clipă şi iată că dorinţa mi s-a îndeplinit. E o bucurie enormă faptul că voi juca din nou în faţa fanilor Universităţii, pe care-i iubesc şi-i apreciez. Abia aştept primul meci din campionat. Sunt sigur că vom avea un parcurs foarte bun în noul sezon".

Un interviu exclusiv, acordat de Gabriel Jula pentru ucluj.ro acum trei ani și jumătate, poate fi citit AICI.

În plus, Universitatea Cluj și-a întărit și banca tehnică, Sorin Colceag fiind noul antrenor secund.

UPDATE . În urmă cu puţine momente, site-ul oficial a anunţat şi transferul mijlocaşului central Florin Achim, de la Săgeata Năvodari.

Bianca Dumitru

Web design