2011-09-22 10:09
Ceahlăul Piatra Neamţ a luat fiinţă o dată cu Universitatea Cluj, la 20 octombrie 1919, la iniţiativa unui grup de elevi şi profesori de la Liceul „Petru Rareş”.
În istoria de 92 de ani, clubul de sub Pietricica a mai purtat mai multe denumiri, cum ar fi Progresul, Recolta, Avântul, Chimia, Relonul. Prima apariţie pe prima scenă are loc în sezonul 1993-1994.
Echipa îşi desfăşoară meciurile de acasă pe stadionul Ceahlăul cu o capacitate de 18.000 de locuri şi este finanţată de Gheorghe Ştefan. Preşedintele grupării este Viorel Măstăcăneanu, iar antrenor Costel Enache.
Cea mai bună performanţă a moldovenilor este clasarea pe locul 4, la finele stagiunii 2000. A participat în Cupa UEFA Intertoto, unde a jucat cu Cesena în 1999 şi cu Juventus în 2000.
Dintre jucătorii actuali îi amintim pe Cristinel Gafiţa, Alexandru Barna, Eugeniu Cebotaru, Ionuţ Bădescu, Lucian Cazan, Alexandru Forminte, Florin Nohai, Lucas Garcia, Daniel Stana.
Ultimele întâlniri pe prima scenă dintre cele două formaţii datează din sezonul 1998-1999 şi s-au încheiat cu 1-0 la Cluj pentru noi, în tur, şi 5-1 pentru Ceahlăul în retur, iar în sezonul 2007-2008, după 1-1 la Cluj în tur, a fost 3-0 pentru Ceahlăul, la Piatra Neamţ.