Intrare libera pentru cei cu insemne cu "U"

2012-04-24 11:45

După victoriile de răsunet în faţa Zalăului şi a Oltchimului şi egalul de la Brăila, handbalistele nu au timp să se bucure prea mult şi trebuie să rămână concentrate pe partida de mâine, de la ora 18, din Sala Sporturilor "Horia Demian", unde vor primi vizita celor de la HCM Baia Mare.

În tur, la Baia Mare, partida s-a terminat nedecis, scor 26-26. După 22 de etape, clujencele sunt pe locul 2, cu 34 de puncte, în timp ce băimărencele sunt pe 8, cu 19 puncte, dar şi cu un meci mai puţin disputat.

Echipa noastră are tot lotul valid şi îi aşteaptă la sală pe suporteri în număr cât mai mare să le suţină. Arbitrează această partidă un cuplu internaţional, format din Cârligeanu şi Năstase, ambii din Bucureşti.

Conducerea formaţiei "U" Jolidon vrea să îi răsplătească pe suporterii care au încurajat-o la meciul cu Oltchim, iar cei care vor avea fular sau alte însemne ale Universităţii la meciul cu Baia Mare vor avea intrare gratuită la meci. Pentru cei fără însemne cu "U" valoarea biletului de intrare este de 5 lei!

Web design