Initiere in baschet cu Ghita Muresan

2008-07-10 18:22

Ghiţă Mureşan, împreună cu clubul "U" Mobitelco, vor organiza începând cu 29 iulie, un camp de iniţiere şi pregătire pentru copii cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, aceasta fiind a doua ediţie.
Prima săptămână, 29 iulie-2 august
- copii cu vârste 7-8 ani (între orele 9-12.00)
- copii cu vârste 11-12 ani (15-19.00)
A doua săptămână, 5-9 august
- copii cu vârste 9-10 ani (ora 9-12.00)
- copii cu vârste 13-14 ani (ora 15-19.00).

Declaraţie Mircea Cristescu: “Vor fi şedinţe de pregătire în aer liber, se va lucra la şase panouri. Locaţia nu este încă stabilită, dar în curând vom comunica toate detaliile, pentru că părinţii să aibă informaţiile necesare din timp. Va exista şi o taxă de participare, modică, pe care o vom anunţa de asemenea în cel mai scurt timp. Este important să se ştie că înscrierile se vor face pe site-ul clubului nostru, u-mobitelco.ro, în fiecare grupă de vârstă fiind primiţi maxim 60 de copii. “U” Mobitelco va oferi câteva burse pentru copii la acest camp”, a declarat pentru site-ul oficial, presedintele executiv al clubului.

sursa: [b] u-mobitelco.ro [/b]
Web design