Infrangere pentru alb-negri in derbiul Clujului. ***-Universitatea 1-0

2026-04-25 23:04

Universitatea Cluj a fost învinsă în deplasare de către echipa *** Cluj, scor 0-1. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a şasea etapă a play-off-ului al Superligii, ediţia 2025-2026.

Primul mitan a fost unul echilibrat. În primul minut al întâlnirii Gheorghiţă a reluat de la limita careului mare, însă mingea a ocolit poarta adversă. Şutul lui Păun la colţul lung a trecut pe lângă poarta apărată de Gertmonas (minutul 45+2). Tabela a indicat la pauză scorul de 0-0.  

Cordea a executat o lovitură de pedeapsă obţinută în urma unui henţ al lui Mikanović şi a deschis scorul (minutul 70). Apoi portarul Universităţii a intervenit excelent la şutul lui Cordea din minutul 82. De partea cealaltă Popa a reţinut şutul pe poartă din interiorul careului mare al lui Fábry (minutul 88). Fluierul de final al centralului Szabolcs Kovacs a consemnat cea de-a doua înfrângere a echipei fanion a Ardealului din play-off-ul acestui sezon, scor 0-1.

Studenţii clujeni vor evolua în cadrul celei de-a şaptea etape a play-off-ului pe teren propriu împotriva echipei FC Argeş. Meciul se va disputa sâmbătă, 2 mai 2026 de la ora 20:30.

 

(foto: Dana-Maria Pop-Oprişan)

 

*** CLUJ - UNIVERSITATEA CLUJ 1–0 (0-0)

Superliga, play-off, etapa 6

Marcatori: Cordea (70 penalty)

Cartonaşe galbene: Muhar (52) / Drammeh (21), Mendy (29), Mikanović (90+1)

***: Popa – Braun, Sinyan, Huja, Camora (cpt.) – Muhar (79 Doković), Keita  - Korenica (87 M. Ilie), Păun (62 Cordea), Biliboc (87 Şfaiţ) – Aliev (62 Zahovic). Antrenor: Daniel Gabriel Pancu

Universitatea: Gertmonas – Mikanović, Cristea, Coubiş, Chipciu (cpt.) – Bic – Mendy, Drammeh (79 Fábry)  – Macalou (57 Stanojev), Gheorghiţă (56 Nistor), El Sawy (46 Trică). Antrenor: Cristiano Bergodi   

Arbitri: S. Kovacs (Carei), M. M. Marica (Bistriţa), C. D. Ilinca (Craiova)

VAR: C. Popa (Piteşti), L. Rusandu (Sfântu Gheorghe)

Stadion: Dr. Constantin Rădulescu, Cluj-Napoca

 

Violeta Merie

Web design