Infrangere dramatica pentru tinerele Sepci. "U"-Viiorul 3-4 (1-1)

2016-05-06 13:03

Tinerii jucători ai Universităţii au ratat la mustaţă accederea în finala Ligii Elitelor Under 19. Jucătorii antrenaţi de Călin Sălăgean au pierdut cu 3-4 în urma executării loviturilor de departajare după ce scorul la finalul timpului regulamentar a fost de 1-1. Partida s-a disputat joi, 5 mai, începând cu ora 18:30 la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia.

Jucătorii adverşi au deschis scorul în minutul 14 prin Cicâldău. „Şepcile roşii” au restabilit egalitatea în minutul 23 atunci când Norbert Janos a înscris printr-un şut la vinclu din marginea careului. Scorul de egalitate s-a menţinut până la finalul timpului regulamentar. La loviturile de departajare, pentru studenţi au marcat Haţiegan, Fodor şi Berci în timp ce Manu şi Janos au ratat. De partea cealaltă au înscris Panait, Coman, Casap şi Cicâldău, Nedelcu fiind singurul jucător al Viitorului care nu a reuşit să înscrie. 
 
Universitatea Cluj va disputa finala mică a Ligii Elitelor Under 19 sâmbătă, 7 mai, începând cu ora 15 împotriva celor de la Dinamo.
 
Universitatea Cluj U19 – Viitorul U 19 3-4 (1-1)
”U” Cluj: Pop - Chindriș, Nistor, Irimie - Chifu (90 Manu), Vlad (82 Moșuți), Dulca (68 Fodor), Berci - Hațiegan - Moruțan (68 Pop Solovăstru), Janos. Antrenor: Călin Sălăgean
Viitorul: Tordai - Rogoza, Ghiță, Kilyen, Panait - Casap, Iani (82 Nedelcu), Dumitrescu (46 Ene) - Ciobanu (85 Manole), Coman, Cicâldău. Antrenor: Vasile Mănăilă

 
Violeta Merie
 
Web design