2014-10-20 16:45
Universitatea Cluj a întâlnit, în cadrul celei de a unsprezecea etape din Liga 1, în deplasare echipa Steaua Bucureşti, meciul încheindu-se cu victoria gazdelor, scor 4-1.
Papp a reuşit să marcheze din foarfecă de lângă Muşat în minutul 12. Două minute mai târziu, şutul lui Gravenberch a fost deviat de Szukala, mingea fiind respinsă în corner. Atacurile roş-albaştrilor la poarta studenţilor s-au intensificat, şutul lui Keşeru lovind transversala porţii lui Veselovsky (minutul 18). Szukala a majorat scorul la 2-0 în minutul 31, reluând cu capul mingea centrată de Keşeru. Universitatea a încercat să pericliteze poarta stelistă, Gravenberch fiind protagonistul a două ocazii - minutele 42 (şut pe lângă poartă) şi 44 (după o gafă a lui Arlauskis, a recuperat mingea la marginea terenului, a centrat pentru Lungu care a reluat peste poartă). În minutul al treilea de prelungiri, Ceppelini a reluat spre poarta adversă mingea centrată de Muşat, dar Latovlevici s-a opus.
După pauză, jucătorii alb-negri au încercat să reducă din diferenţa de pe tabelă, şutul lui Mengolo fiind deviat de Szukala în braţele lui Arlauskis. În minutul 59, căpitanul "Şepcilor roşii" a marcat printr-un vole senzaţional de la limita careului de 16 metri. Adi Popa a înscris cel de-al treilea gol al jucătorilor lui Gâlcă după o gafă a lui Škvorc (minutul 65). Veselovsky s-a remarcat din nou în minutul 72, respingând şuturile consecutive ale lui Keşeru şi Tănase. Sânmărtean a executat o lovitură liberă în minutul 74, mingea a lovit bara clujeană iar apoi a revenit la Keşeru care a dus scorul la 4-1. Stanciu a avut două ocazii de a marca, mingea fiind respinsă de portarul slovac (minutul 87) sau trecând prin apropierea porţii acestuia (minutul 92). Fluierul de final al arbitrului a consemnat înfrângerea Universităţii cu scorul de 4-1.
Valentin Lemnaru a revenit, în urma accidentării suferite în perioada petrecută la Steaua, în echipa studenţilor înregistrând primele minute jucate în actualul sezon de Liga 1. El l-a înlocuit pe Cristocea în minutul 76. Muşat este jucătorul cu cele mai multe meciuri integrale din acest campionat (zece). Ninu a încasat cel de-al patrulea cartonaş galben fiind suspendat în următoarea partidă pe care o va susţine Universitatea.
Studenţii antrenaţi de Ogăraru vor întâlni în etapa următoare pe teren propriu, sâmbătă, 25 octombrie ora 18:30, echipa Viitorul Constanţa.
FC Steaua Bucureşti - FC Universitatea Cluj 4–1
Marcatori: Papp (12’); Szukala (31’); A. Popa (65’); Keşeru (74’) / Bucşa (59’)
Cartonaşe galbene: Prepeliţă (37’); Papp (84’); A. Popa (89’) / Gravenberch (33’); Mengolo (73’); Veselovsky (75’); Ninu (83’); Ceppelini (89’)
Steaua Bucureşti: Arlauskis; Papp; Varela (28’ Râpă); Szukala; Latovlevici; Prepeliţă; Sânmărtean (78’ Breeveld); Popa; Rusescu (67’ Stanciu); Tănase; Keşeru. Antrenor: Constantin Gâlcă
„U” Cluj: Veselovsky; Ciupe; Škvorc; Ninu; Muşat (76’ Costin); Bucşa; Lungu; Ceppelini; Cristocea (76’ Lemnaru); Mengolo (88’ Kovacs); Gravenberch. Antrenor: George Ogăraru
Arbitri: Al. Tudor (Bucureşti); A. Păunescu (Târgovişte); S. Slabu (Braşov)
Stadion: Steaua
Violeta Merie