2015-04-07 22:37
Universitatea Cluj a pierdut meciul din cadrul celei de-a 25-a etape a Ligii 1 cu scorul de 3-0. Partida s-a desfăşurat pe terenul celor de la CSU Craiova.
Studenţii clujeni au jucat în inferioriate numerică încă din minutul 9 când Ceppelini a încasat cartonaşul roşu după un fault la Brandan. În minutul 20, Veselovsky a avut două intervenţii excelente, evitând deschiderea scorului la şuturile lui Bawab şi Târnăcop. Trei minute mai târziu, jucătorii lui Săndoi au marcat printr-un şut la colţul lung al lui Bawab. Şutul de la circa 30 de metri al lui Madson a trecut puţin peste poarta clujeană (minutul 38). Scorul la pauză a fost stabilit de Rocha care a marcat pentru 2-0 în minutul 41.
În debutul reprizei secunde, portarul slovac a reuşit să respingă mingea venită în urma executării unei lovituri libere de către Brandan (minutul 51). Patru minute mai târziu, Rocha, plecat din poziţie de offside, a reluat puţin peste transversala porţii clujene. În minutul 61, şutul lui Vătăjelu a şters bara porţii lui Veselovsky. Echipa craioveană a mai înscris o dată prin Rocha în minutul 71, acesta trecându-şi în cont o dublă. Cristocea a executat o lovitură liberă, mingea fiind reluată de Munteanu cu capul peste poarta adversă (minutul 74). Decarul Universităţii a bătut un corner şase minute mai târziu, mingea a ajuns la Viveiros, mijlocaşul alb-negru reluând peste poarta craioveană. Fluierul de final al arbitrului a înregistrat victoria echipei gazdă cu scorul de 3-0.
În cele opt etape disputate în returul acestei ediţii de campionat, Universitatea a reuşit să înscrie o singură dată şi a încasat 12 goluri. Antrenorul „Şepcilor roşii” nu va putea conta pentru următoarea partidă pe serviciile lui Ceppelini (suspendat după încasarea cartonaşului roşu) şi Neag (suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene). Jucătorii alb-negri au încasat nu mai puţin de zece goluri în acest campionat în ultimul sfert de oră al primei reprize (peste 30% din golurile încasate).
Studenţii antrenaţi de Falub vor întâlni vineri, 10 aprilie, începând cu ora 20, pe teren propriu, meciul contând pentru cea de-a 26-a etapă a Ligii 1.
CSU Craiova - FC Universitatea Cluj 3–0 (2-0)
Marcatori: Bawab (23); Rocha (41, 71)
Cartonaşe galbene: Vătăjelu (68) / Škvorc (59); Viveiros (67); Neag (89)
Cartonaş roşu: Ceppelini (9)
CSU Craiova: Bălgrădean – Achim (76 Dumitraş); Acka; Frăsinescu; Vătăjelu – Băluţă; Brandan; Madson; Târnăcop – Bawab (83 Ivan); Rocha (80 Herghelegiu). Antrenor: Emil Săndoi
„U” Cluj: Veselovsky - Ciupe; Škvorc; Neag; Bambara –Cristocea; Lungu (56 Munteanu) – Gravenberch (76 van der Broek); Ceppelini; Viveiros – Castillion (62 Lemnaru). Antrenor: Adrian Falub
Arbitri: R. G. Dumitru (Sfântu Gheorghe); M. Nicoară (drobeta Turnu-Severin); S. Stoianov (Constanţa)
Stadion: Extensiv
Violeta Merie