2015-10-12 19:01
Universitatea Cluj a pierdut şi cel de-al patrulea meci disputat în deplasare împotriva celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, scor 2-1. Meciul a contat pentru cea de-a opta etapă a Ligii 2, seria 2.
În prima jumătate a primei reprize, jucătorii gazdă au avut două şanse de a deschide scorul prin Stoica (20) şi Piscanu (24), dar de fiecare dată mingea a ocolit cadrul porţii lui Niczuly. Un minut mai târziu, Cocină a scăpat singur în partea stângă, dar Fildan a respins. În minutul 27, Boboc a recuperat o minge de la Pîrvulescu, a rămas singur cu portarul advers şi a marcat. Până la pauză, s-au mai înregistrat încă două ocazii – câte una de fiecare parte. Astfel, în minutul 43, şutul lui Firţulescu de la 18 metri a trecut peste poarta lui Niczuly, iar două minute mai târziu, şutul lui Greu a trecut puţin pe lângă poarta apărată de Fildan. La pauza, tabela a consemnat scorul de 0-1.
În minutul 57, Firţulescu a centrat excelent pentru Staicu care a reluat din 4 metri în portarul clujean. Jucătorii gazdă au forţat egalarea pe parcursul reprizei secunde. Egalarea a survenit totuşi în minutul 80 când proaspăt intrat, Voinea, a introdus balonul în poarta lui Niczuly. Pe final de meci, jucătorii vâlceni au reuşit să mai înscrie o dată prin Staicu (minutul 89) cu toate că jucau cu un om în minus, Firţulescu primind cel de-al doilea cartonaş galben şi, implicit, pe cel roşu în minutul 84. Fluierul de final al arbitrului Micloşină a consemnat o nouă îngrângere a jucătorilor alb-negri cu scorul de 2-1.
Roland Niczuly şi Florin Cordoş sunt singurii jucători care au jucat toate cele 720 de minute disputate de Universitatea Cluj în acest sezon în Liga 2. Cordoş şi Calcan au cumulat până în prezent câte trei cartonaşe galbene, fiind pasibili de suspendare în cazul încasării celui de-al patrulea cartonaş galben.
„Şepcile roşii” vor întâlni, pe teren propriu, sâmbătă 17 octombrie începând cu ora 11, echipa FC Braşov, meciul contând pentru cea de-a noua etapă a Ligii 2, seria 2.
CSM Râmnicu Vâlcea - FC Universitatea Cluj 2 - 1 (0-1)
Marcatori: Voinea (80), Staicu (89) / Boboc (27)
Cartonaşe galbene: Firţulescu / C. Popescu, Crişan, Greu
Cartonaş roşu: Firţulescu (84)
CSM Râmnicu Vâlcea: Fildan – Vasile, Pîrvulescu, Stoica, Ionescu – Iordache (70 Geantă), Piscanu – Firţulescu, Neagoe, Luduşan (65 Marian) - Staicu. Antrenor: Alexandru Pelici
„U” Cluj: Niczuly - Butean, Crişan, Cordoş, Hîmpea – Boboc (80 P. Popescu), Cîndea, - C. Popescu, Ursu, Greu - Cocină. Antrenor: Marius Popescu
Arbitri: D. Micloşină (Reşiţa), I. Babadac (Alexandria), G. S. Stroe (Piteşti)
Stadion: 1 Mai (Municipal)
Violeta Merie