Florescu: "As reveni acum la U, dar nu cred ca e posibil"

2010-12-10 01:40

Aruncat în lupta din Liga a II-a din România la o vârstă fragedă, George Florescu şi-a clădit, pas cu pas, o carieră ce l-a adus în postura de titular al echipei naţionale. Pentru ucluj.ro, tânărul mijlocaş a acceptat să vorbească despre anii petrecuţi la clubul său de suflet, despre experienţele acumulate în Republica Moldova, Danemarca şi Rusia, despre echipa naţională, dar şi despre planurile de viitor.

- George, cum ai început fotbalul şi cum ai ajuns la „U“?
- Fotbalul l-am început pe la 8 ani, la CUG, sub comanda lui Mircea Cojocaru. A urmat apoi o perioadă de doi ani în care am întrerupt antrenamentele, din cauza unor note mici la şcoală. Părinţii mei au pus pe primul plan educaţia mea şi apoi fotbalul. Am reînceput să mă antrenez la Consaur, când aveam 10 ani şi după aproximativ un an m-am mutat la grupa de juniori a lui “U” Cluj, tot sub comanda lui Mircea Cojocaru, care ajunsese şi el între timp la “U”. Am continuat să joc la “U” până la vârsta de 20 de ani, când am plecat la Sheriff Tiraspol.

- În 2003 ai participat la câştigarea campionatului de juniori. Era o echipă foarte bună, care în timp s-a destrămat...
- Da... păcat că acea generaţie s-a destrămat şi numai câţiva dintre băieţi au avut şansa să ajungă la echipe de prima divizie. A fost într-adevăr o generaţie de excepţie şi cred că am fi putut face o treabă extraordinară împreună la echipa de seniori a Universităţii, dacă ni se ofereau condiţiile necesare.

- La echipa de seniori ai jucat puţin, pentru că ai fost transferat repede la Tiraspol. Cum a fost perioada ca jucător la „U“?
- Adevărul e că la Universitatea am evoluat puţin, dar totuşi mult ca senior. Am debutat la 16 ani şi am jucat până la 20, deci a fost cea mai lungă perioadă pe care am petrecut-o până acum la vreun club. Perioada petrecută la “U” a fost una foarte dificilă, din  punct de vedere al condiţiilor care erau. Şi aici mă refer la terenuri de antrenament, cantonamente, echipamente de antrenament sau chiar de meci... Nu vreau să se înţeleagă că vreau să lovesc în clubul Universitatea, nici vorbă, dar acesta este adevărul şi atunci îl acceptam aşa cum era. Munceam cu o ambiţie şi mai mare ca să ajung la un club mai bun, unde să am condiţii mai bune. De ce sa mint? Cred că acesta era scopul oricărui junior al Universităţii din perioada aceea. Pe de altă parte, a fost şi o perioadă de aur, cu multe satisfacţii profesionale: am câştigat campionatul naţional de juniori care, am reuşit să fac primii paşi ca senior şi să simt într-adevăr ce înseamnă fotbalul adevărat în faţa unui public nemaipomenit. Şi, nu în ultimul rând, am reuşit să ajung la echipa naţională de tineret, ceea ce pentru mine era un ideal la acea vreme.

- S-a discutat o grămadă pe seama transferului tău şi al lui Răzvan Cociş la Tiraspol, ba chiar s-a ajuns şi la un proces. Acum, după atâţia ani, ştii cum s-au petrecut de fapt lucrurile?
- Da, ştiu. Noi am plecat de la “U” spre a ajunge într-un final la echipa naţională. Am lăsat-o pe “U”, cu bune şi cu rele, cu un respect deosebit din partea amândurora şi cu un loc special în inimile noastre.

- Cum a fost perioada petrecută la Tiraspol? Acolo ai cunoscut-o şi pe soţia ta, Irina...
- Perioada de la Tiraspol a avut şi ea o parte plină a paharului. Toată lumea se mira că am facut acest pas, însă acolo am învăţat foarte, foarte multe lucruri noi şi, cel mai important, am avut ocazia să jucam meci de meci şi să acumulăm experienşa meciurilor internaţionale în preliminariile Champions League. Am avut parte şi de 5 trofee în 2 ani, ceea ce cred că este o performanţă deosebită, indiferent dacă a fost obţinută în campionatul Moldovei. Acolo am cunoscut-o şi pe soţia mea, care a fost vice-miss Moldova şi participantă la Miss Europa.

- A urmat apoi pasul firesc pentru un fotbalist apreciat în Republica Moldova, un transfer în Rusia, la Torpedo Moscova. Cum a fost viaţa de fotbalist la Moscova?
- Din păcate, eu am ajuns la Torpedo într-o perioadă foarte nefastă pentru echipă - era pe locul 15, retrogradabil, şi nu am reuşit să ne menţinem în prima ligă rusă. A urmat apoi un sezon foarte bun pentru mine în liga a doua, unde am marcat 9 goluri în 27 de meciuri.

- La un moment dat au existat chiar discuţii despre o revenire a ta la „U”, când echipa era încă în Liga a II-a. De ce nu s-a mai realizat împrumutul de la Torpedo Moscova?
- Au fost doar zvonuri. Ar fi fost puţin probabil să mă întorc la “U” in Liga a II-a.

- Ai ajuns apoi în Danemarca, la Midtjylland. Au fost cele două sezoane acolo cele mai bune ale tale?
- Acolo am reuşit o clasare pe locul 2 şi una pe locul 4. Această perioadă a fost foarte benefică pentru mine din punct de vedere fizic. Am reuşit să ajung la o maturitate acolo şi am crescut foarte mult în forţă şi agresivitate. Chiar şi atitudinea din teren mi-am schimbat-o acolo şi am înţeles ce înseamnă într-adevar un lider de echipă. Am doar cuvinte de laudă pentru fotbalul danez şi pentru profesionalismul de acolo. La Midtjylland mi-am redescoperit spiritul de luptător pe care îl aveam în perioada petrecută la ”U”.

- Acum eşti din nou în Rusia, la Alania Vladikavkaz. Cum e? Mai rămâi şi în sezonul viitor?
- Acum nu sunt tocmai într-o postură bună cu echipa. Am retrogradat şi îmi pare nespus de rău pentru asta. Este o perioadă dificilă pentru mine pe plan profesional, dar sper ca meciurile pe care le-am jucat la echipa naţională să mă ajute într-un eventual transfer. Ar fi foarte greu pentru mine să rămân la Alania în liga a doua. Am un respect deosebit pentru oamenii din club şi pentru fanii nemaipomeniţi pe care i-am avut la Vladikavkaz, însă cred că pentru cariera mea ar fi mai bine dacă aş juca la o echipă de primă ligă. Nu vreau să spun mai multe, pentru că deja s-au facut o grămadă de speculaţii în privinţa echipei la care ar urma să mă transfer şi cred că asta nu face bine nimănui.

- La un moment dat, s-a discutat că ai avut ofertă de a juca pentru Republica Moldova. De ce nu ai acceptat-o?
- Au fost într-adevar discuţii, însă am fost chemat la Naţionala României şi am ales fără să stau pe gânduri. A fost o şansă unică pentru mine să debutez la Naţionala României la 25 de ani şi ma bucur nespus pentru aceasta şi pentru alegerea pe care am făcut-o.

- Ce ai simţit când ai fost convocat prima dată la echipa naţională a României? Cum ai fost primit de colegii de la lot? Cât de mult a contat că printre coechipieri se afla şi Răzvan Cociş?
- La lot toată lumea e primită cu braţele deschise. Atât timp cât eşti acolo, ai tot sprijinul din partea coechipierilor şi a staff-ului. Nu există nimic care să se compare cu senzaţia de a fi în sânul echipei naţionale.

- Cum ai ajuns să porţi tricoul cu numărul 10?
- Numărul 10 mi-a fost oferit, nu l-am luat eu. Am preferat însă să renunţ la el, după toată tevatura creată în jurul lui şi al numelui meu. Numarul 10 este pentru mine ca oricare altul. Am preferat să joc cu 19, fără ca acest număr să aibă vreo semnificaţie aparte...

- Ai fost acuzat din multe părţi că nu meriţi să joci pentru echipa naţională. Care este răspunsul tău la aceste acuzaţii?
- Trăim într-o ţară liberă şi fiecare are dreptul la opinie.

- Cum ai fost sprijinit de colegii din echipa naţională şi de staff-ul de la lot?
- Am fost sprijinit cu vârf şi îndesat de toată lumea de la Naţională. Aprecierea colegilor şi a staffului este cel mai mare sprijin.

- Cum vezi şansele echipei naţionale de calificare la EURO 2012?
- Avem şanse reale pentru ocuparea locului 2. Normal că nimănui nu-i place să fie al doilea, însă atâta timp cât locul 2 poate duce la calificare trebuie să ne mulţumim şi cu asta. În orice caz, eu o sa dau totul pentru a contribui la calificarea României la Europene şi sunt convins că acest vis va deveni realitate.

- Ai primit oferte din campionatul României? Ai accepta o revenire în Liga I?
- Deocamdată nu am nici oferte şi nici nu cred că ar fi cea mai bună alegere să revin în România.

- Prietenia ta cu Răzvan Cociş e binecunoscută. Cum aţi ajuns aşa buni prieteni?
- Totul a început încă de la juniori la “U”, apoi am fost împreuna în Belgia, timp de 6 săptămâni, la KAA Gent, unde am locuit în aceeaşi cameră. Apoi am locuit împreună la Chişinau timp de doi ani şi jumătate, plus încă un an la Moscova. Cred că ne cunoaştem atât de bine încât putem spune că suntem într-adevăr prieteni.

- Spuneai, la un moment dat, că ţi-ai dori să revii la „U”. E un plan doar pentru retragere sau poate fi şi mai curând?
- Sincer, este o întrebare destul de incomodă pentru mine, ţinând cont de sentimentele mele faţă de “U”. Aş reveni şi acum, dar nu cred că este posibil din mai multe motive.

- Cu foştii colegi de la „U” mai ţii legătura? Dar cu suporterii echipei?
- Ţin legîtura cu foarte mulţi foşti colegi de la “U” din perioada junioratului şi chiar şi de la echipa de seniori. Sunt în relaţii foarte bune şi cu mulţi suporteri înfocaţi ai Universităţii.

- Urmăreşti evoluţia Universităţii în Liga I? Care crezi că sunt şansele ca echipa să îşi îndeplinească, în curând, obiectivul anunţat chiar de noul antrenor, Ionuţ Badea, şi anume calificarea într-o cupă europeană?
- Urmăresc echipa când am ocazia live sau la TV şi chiar sper din inimă să se îndeplinească toate obiectivele pe care le are noul antrenor împreună cu echipa. Multă baftă, “U”!

Vasile Racoviţan
Foto: arhiva personală