Fanii i-au cerut explicatii lui Dorinel
2009-06-12 18:48
Un grup de aproximativ douazeci de fani ai Universitatii Cluj au dat buzna in conferinta de presa sustinuta, vineri, de Dorinel Munteanu.
Ei i-au imputat antrenorului Universitatii faptul ca incearca sa faciliteze ramanerea echipei in Liga a II-a prin cumpararea locului nou-promovatei Fortuna Covaci.
"Cu ce drept mergeti sa negociati cu cei de la Covaci un loc in B? Daca am retrogradat vom juca in C, dar curati. Nu trebuie sa ne fie rusine", au spus fanii prezenti la conferinta.
"Sunteti prost informati. M-am intalnit cu patronul Fortunei Covaci, dar nu am negociat asa ceva. Nu s-a intamplat nimic. Nu cumparam niciun loc, pentru ca nu avem bani nici sa mergem cu trenul", a fost replica lui Dorinel Munteanu, pazit, din nou, de bodyguarzii de la "Scutul Negru".
Timp de aproximativ o ora, fanii si-au continuat tirul intrebarilor si i-au propus antrenorului sa-si sanctioneze jucatorii pentru ca-si petrec noptile prin baruri. "Soporan isi bea noptile si sudeaza tigarile. L-am vazut si cu trabucul in gura", au acuzat fanii.
Vezi pe [b]ucluj.tv[/b] imagini din conferinta de astazi.