Eliminate din Cupa Romaniei

2012-09-15 00:38

Baschetbalistele de la Universitatea Cluj au părăsit cupa României încă din primul tur, fiind eliminate după o dublă manşă de CS Teleorman Alexandria. Ambele partide s-au disputat la Alexandria, miercuri şi joi.

În prima partidă, gazdele s-au impus cu 80-41, în timp ce joi scorul final a fost 82-35 pentru formaţia pregătită de Mădălin Piperea.

Clujencele aşteaptă începerea campionatului, iar primul meci oficial il vor disputa în deplasare, în 22 septembrie, pe terenul formaţiei CSM Târgovişte.

Web design