2011-05-15 11:18
Meci cu final nerecomandat cardiacilor în liga de handbal masculină, la Bacău, unde formaţia gazdă a condus 40 de minute chiar şi la 8 goluri diferenţă: 20-12, însă partida din penultima etapă s-a încheiat nedecis 29-29, la pauză 18-12.
Marcatori: Nicolae 6, Burcă 5, A. Bondar 5, Ghionea 4, Vujadinovic 4, Mocanu 2, Lazăr 2, Mihai 1.
"U" Transilvania rămâne pe locul 5 în clasament, cu 32 de puncte, iar o eventuală victorie în ultima etapă cu Reşiţa duce echipa în cupele europene.
"În primul rând sunt fericit pentru că am reuşit să revenim de la 8 goluri, echipa a avut încredere în forţele proprii, am încercat să jucăm cât mai exact în repriza a doua şi am reuşit să recuperăm gol după gol. Îmi felicit jucătorii pentru puterea arătată. A fost o atmosferă frumoasă, mai puţin la finalul partidei. Asta este, ştiu că e greu să pierzi punct, dar eu cred că este un rezultat echitabil într-un meci care, zic eu, a fost de nivel european. În repriza a doua am schimbat tactica, le-am cerut celor din apărare să fie mai agresivi şi să conlucreze cu portarii. Am făcut o mutare inspirată, cu Cristinel Burcă pe partea dreaptă, am mutat pivotul din faţa lui şi rezultatele s-au văzut. Este un jucător puternic, care a înscris multe goluri, a reuşit multe incursiuni prin care a destabilizat echipa adversă şi după aceea a fost mult mai uşor”, a declarat antrenorul clujenilor, Constantin Ştefan, citat de handbalvolei.ro.
Ultima etapă se joacă în 21 mai la Cluj cu UCM Caraş Severin.