Egal amical. Gaz Metan - "U" 1-1

2014-11-02 00:10

Universitatea Cluj a întâlnit, în cadrul celei de a treisprezecea etape din Liga 1, în deplasare, echipa Gaz Metan Mediaş, meciul încheindu-se la egalitate – scor 1-1.

După ce Mujdragic a respins centrarea lui Ciupe pentru Gravenberch (minutul 9), medieşenii au ripostat, Roman (minutul 17) şi Llullaku (minutul 20) periclitând poarta lui Veselovsky. Acelaşi Llullaku a executat o lovitură liberă de la marginea careului, mingea a lovit în primă fază bara porţii apărate de portarul Şepcilor Roşii, după care a intrat în poartă (minutul 39). Jucătorii antrenaţi de Cristi Dulca au avut ocazia măririi diferenţei de pe tabelă în minutul 41 când mingea reluată de Curtean din lovitură liberă a fost reţinută în doi timpi de portarul slovac. 

Începutul celei de-a doua reprize a înregistrat alte două ocazii ale lui Roman (minutul 51) şi Llullaku (minutul 55).

Gravenberch a reluat cu capul pe lângă poarta lui Butcha mingea centrată de Viveiros (minutul 57). Şutul de la circa 25 de metri al lui Paulinho a lovit bara porţii adverse (minutul 68). Câteva secunde mai târziu, Lemnaru a reluat spre poartă centrarea lui Ciupe dar portarul medieşean a reţinut. Mengolo a şutat de la circa 11 metri, mingea a lovit bara după care aceasta a fost introdusă în propria poartă de către Creţu. În ultimele minute ale jocului, Figliomeni a încercat să aducă victoria gazdelor dar Veselovsky s-a opus de fiecare dată (minutele 89 şi 92). Fluierul de final al lui Marius Avram a consemnat un scor de egalitate (1-1) între cele două echipe ardelene.

Danzell Gravenberch a încasat cel de-al treilea cartonaş galben fiind astfel cel de-al treilea jucător, după Bucşa şi Viveiros, pasibil de suspendare în cazul încasării celui de-al patrulea. Jumătate din reuşitele jucătorilor albi-negri (50 %) au fost marcate în ultimele treizeci de minute ale partidelor disputate.

Studenţii antrenaţi de Ogăraru vor întâlni în etapa următoare pe teren propriu, sâmbătă, 8 noiembrie, începând cu ora 20:30, echipa Petrolul Ploieşti.

CS Gaz Metan Mediaş - FC Universitatea Cluj 1–1 (1-0)
Marcatori
: Llullaku (39’) / Creţu (84’ autogol)
Cartonaşe galbene: Roman (37’); Todea (61’); Creţu (74’); Llullaku (76’) / Gravenberch (48’)
Gaz Metan Mediaş: Butcha - Creţu; Muth; Mujdragic; Buzean - Tahan; Todea (70’ Cristea) – Llullaku (80’ Romeo); Petre; Curtean (72’ Figliomeni) - Roman. Antrenor: Cristian Dulca
„U” Cluj: Veselovsky - Ciupe; Ninu; Škvorc; Bambara (80’ Kovacs) - Costin; Critocea (60’ Paulinho) – Viveiros (66’ Mengolo); Ceppelini; Gravenberch – Lemnaru. Antrenor: George Ogăraru
Arbitri: M. Avram (Bucureşti); S. Stoianov (Constanţa); Al. Vodă (Alba-Iulia)
Stadion: Gaz Metan

Violeta Merie

Web design