Diergardt: "Ne-am intalnit cu Walter doar trei minute"

2012-11-12 21:18

Revenit la Berlin, după eșecul negocierilor cu Florian Walter, omul de afaceri Volker Diergardt a acceptat să povestească, pentru ucluj.ro, cum au decurs discuțiile pentru preluarea Universității Cluj. Deși vizibil dezamăgit de eșecul acestora, Diergardt a spus că a ajuns să îndrăgească ”U” și Clujul și că este dispus să sprijine în viitor clubul, în caz că va fi solicitat în acest sens.

ucluj.ro: Cum ați ajuns să negociați pentru preluarea echipei?

Volker Diergardt: Propunerea a venit din partea lui Vasile Miriuță, pe care îl cunosc de ani buni, prin intermediul prietenului meu Christopher Obi. 
Ei mi-au prezentat unele date despre club, despre istoria sa, despre tradiție, despre fani. Ceea ce mi-au spus mi-a făcut o impresie bună, astfel că am decis să mă implic în aceste negocieri.

Ce planuri aveați, odată ce ați fi devenit patron la ”U”?

Cel mai important aspect este, în momentul de față, cel financiar. E imposibil să lucrezi cu oameni care nu sunt plătiți – indiferent că e vorba de jucători, antrenori, angajați la club. Aceasta ar fi fost prima mutare: plata salariilor restante.
Sprijinul suporterilor, inclusiv cel financiar – prin prezența lor la meciuri – ar fi fost extrem de important.
Pentru crearea unei baze solide din punct de vedere financiar aveam pregătite o serie de proiecte. Discutasem cu unii potențiali sponsori, care s-au arătat deschiși să vină alături de noi la Cluj. De asemenea, vizam o colaborare cu compania Sportfive, cu care eu am mai lucrat, prin firma mea, ”DK Sportler beraten Sportler”, aici în Germania. Alături de ei am fi căutat o soluție de a obține venituri din marketing. O variantă era inclusiv din vânzarea numelui stadionului.
Având în vedere că majoritatea jucătorilor au contracte valabile până în vară, șansele de a obține sume importante din transferuri erau mici. Astfel, ne-am orientat mai mult spre echipele de juniori, despre care am înțeles că sunt valoroase. Și de acolo ar fi putut veni, în timp, bani pentru susținerea clubului.

Reprezentantul în România al Sportfive v-a numit impostori. A acuzat că ați folosit numele firmei pentru a vă crea un avataj la negocieri.

Nu am înțeles care a fost motivul, mai ales că eu nu am afirmat nici un moment faptul că am fi reprezentanți ai Sportfive. Ceea ce am spus e că am colaborat și că intenționăm să colaborăm cu Sportfive.

Care au fost primele gânduri despre Cluj, despre ”U”?

Am discutat cu primarul și cu reprezentanți ai Consiliului Județean, mi s-au părut oameni dispuși să pună umărul. Orașul mi-a plăcut foarte mult. Clubul este într-un moment dificil, inclusiv din punct de vedere fotbalistic, dar există soluții de redresare. Mi-au plăcut foarte mult fanii, se vede că țin extrem de mult la această echipă. Am remarcat acest lucru încă de la început și asta m-a impulsionat să mă implic în negocieri.

Cum au decurs negocierile cu Florian Walter?

Negocieri e mult spus. Nu prea am apucat să negociem. La Cluj am discutat doar cu Ioan Mărginean, dar el nu are puterea de a lua nicio decizie. iar la București ne-am întâlnit o singură dată, timp de trei minute. I-am prezentat oferta noastră, după care ne-a scos afară din birou. Ne-a spus doar atât: ”Știam eu că nu aveți bani”. Asta a fost tot!
Pur și simplu, m-a șocat modul cum am fost tratați. În viața mea nu am întânit un asemenea mod de a face afaceri. Astfel de situații presupun o cerere, o ofertă, apoi o negociere. În cazul nostru, nu a existat așa ceva. El ne-a transmis pretențile, noi am făcut oferta, apoi ne-a refuzat, fără alte discuții.
Când ai o întrevedere de trei minute cu cineva, nu ai cum să duci la capăt o negociere de acest gen.

Cât a solicitat Florian Walter pentru a vinde clubul?

500.000 de euro, plus plata datoriilor. La data de 1 septembrie, acestea erau de 1.750.000 de euro.
Oferta noastră a fost de 250.000 de euro, plus preluarea datoriilor.

Alte pretenții au existat? Presa a scris că Walter ar fi cerut banii din drepturile TV, plus unii juniori. Ba chiar, s-a speculat că în prețul de vânzare ar fi intrat și 6 puncte cedate în meciurile cu Petrolul.

Despre banii din drepturile TV nu aveam ce să discutăm. Aceștia sunt ai clubului, când ar fi fost plătiți ar fi urmat să intre în contul clubului. Legat de juniori, sunt convins că și-ar dori unii dintre ei, mai ales că e vorba și de jucători de lot național. Dar nu am vorbit nimic despre asta și nu știu să fi vorbit cu altcineva dintre cei alături de care am făcut oferta. 6 puncte? Ar fi comică o astfel de pretenție.

Ce impresie v-a lăsat Florian Walter?

Aceea că nu a vrut să vândă clubul, cel puțin nu nouă. Nu a fost deschis niciunei discuții, ne-a refuzat fără să ne ofere șansa de a negocia. Mi-e clar că el nu dorește deloc binele acestui club.

Regretați că nu sunteți noul șef de la ”U” Cluj?

Da, îmi pare rău că nu am reușit să ajungem la o înțelegere cu Florian Walter. Dar așa este în afaceri, nu întotdeauna iese totul așa cum îți propui. Oricum, așa cum am scris în e-mail-ul pe care l-am trimis la club, suntem deschiși să negociem în continuare, chiar și să oferim sprijin, dacă vom fi solicitați. 
Din ce am înțeles, clubul a fost deja vândut. Le doresc mult succes noilor patroni și clubului, în general. Un atfel de club, cu o istorie bogată, cu asemenea fani, merită mut mai mult decât are în prezent.

Vasile Racovițan (Berlin)
Foto: Arhiva personală Volker Diergardt

Web design