2019-11-06 23:04
Universitatea Cluj a încheiat la egalitate partida din cadrul celei de-a şasea etape a ligii secunde împotriva echipei UTA Arad, scor 1-1. Meciul s-a disputat pe Cluj Arena.
Jucătorii antrenaţi de Adrian Falub au început în forţă partida. Iacob a reţinut în minutele 4 şi 10 şuturile lui Goga din lovitură liberă de la circa 30 de metri şi respectiv Pop de la 19 metri lateral dreapta. Cei care au punctat au fost oaspeţii, Ursu profitând de o eroare a lui Kay şi învingându-l pe Dur-Bozoancă cu un şut la colţul lung din 10 metri. Acelaşi Ursu putea majora diferenţa în minutul 16 dar reluarea fostului jucător alb-negru a nimerit bara porţii clujene. Portarul arădean a acordat corner la şutul lui Pop din minutul 20. Trei minute mai târziu, Goga a reluat cu capul dar balonul a ocolit poarta lui Iacob. Gavra l-a pus serios la treabă pe Iacob în minutul 27, portarul alb-roşu respingând şutul cu efect de la circa 20 de metri lateral stânga. Tabela a indicat la pauză scorul de 1-0 pentru oaspeţi.
După pauză, gazdele au forţat egalarea. Goga a executat o lovitură liberă în minutul 75 iar Dican a reluat cu capul pe lângă poarta arădeană. Cu patru minute înainte de sfârşitul timpului regulamentar, Pop a fost faultat în interiorul careului mare dar Kovacs a acordat eronat lovitură liberă de la limita careului. Goga a exceutat şi a marcat, mingea fiind deviată de Andrei Rus. În minutul 90+3, oaspeţii puteau trece în avantaj dar Dur-Bozoancă a intervenit salvator, menţinând scorul neschimbat. Fluierul de final al centralului a consemnat cel de-al cincilea rezultat de egalitate pentru echipa fanion a Ardealului, scor 1-1.
„Şepcile roşii” vor întâlni în deplasare în cea de-a şaisprezecea etapă echipa FC Rapid, meciul urmând a se disputa duminică, 10 noiembrie, începând cu ora 12.
Universitatea Cluj – UTA Arad 1–1 (0-1)
Marcatori: Goga (86) / Ursu (11)
Cartonaşe galbene: Kay (68), Goga (90+1) / C. Rus (54), Iacob (86), Ioniţă (90+4)
„U” Cluj: Dur-Bozoancă - Kay, Crăciun, Inácio (83 Pîrvulescu) - Takacs (67 Guedj), Florescu (76 Miranda), Dican, Taub - Gavra, Goga, Pop. Antrenor: Adrian Falub
UTA: Iacob - A. Rus, Melinte, Ilie, Tomozei - Ursu (85 Miculescu), Moise, Hrezdac (72 Isac), Bustea - Buhăcianu, C. Rus (64 Ioniţă). Antrenor: Laszlo Balint
Arbitri: S. Kovacs (Carei), A. Vodă (Alba Iulia), I. A. Corb (Satu Mare)
Stadion: Cluj Arena