Coşgheteră de ziua ei

2011-01-11 21:39

Universitatea Cluj a pierdut categoric meciul amical disputat la Alba Iulia în compania formaţiei din localitate, cu scorul de 79-101.

Principala marcatoare de la "U" Cluj a fost aniversata Andrada Coldea (foto, în stânga), care în ziua în care a împlinit 20 de ani a înscris peste 15 puncte, din care 3 coşuri din afara semicercului. La acest meci au evoluat toate jucătoarele echipei, plus câteva junioare de la U20.

Acest amical a fost singurul meci de verificare inaintea celei de-a doua părţi a campionatului national de baschet feminin.

Studentele lui Florin Covaciu urmează să întâlnească Poli Iaşi, pe teren propriu, sâmbătă 15 ianuarie, de la orele 16, intrarea la meci fiind 5 lei.

Foto: arhiva personală Andrada Coldea

Web design