Baschetbalistii si-au aflat adversara

2008-07-08 21:19

"U" Mobitelco Cluj va juca în compania echipei germane EWE Baskets Oldenburg, în primul tur preliminar al Eurochallenge, conform tragerii la sorţi, încheiată la Berlin, în urmă cu câteva minute. Meciul tur va avea loc în 14 octombrie, la Cluj, iar returul o săptămână mai târziu, în Germania, astfel că formaţia antrenată de Tab Baldwin va intra în focul cupelor europene la doar 10 zile de la începerea campionatului intern, prima etapă fiind programată în 4 octombrie.
Eurochallenge Cup este fosta FIBA Eurocup, în care "U" Mobitelco a mai evoluat sezonul trecut, dar nu a reuşit să treacă de turul doi preliminar, fiind eliminată de PAOK Salonic.
Prezent la tragerea la sorţi de la Berlin, preşedintele executiv al "U" Mobitelco, Mircea Cristescu, a declarat: "Echipa germană este puternică, din ce am putut să aflu acum, rapid. Au antrenor sârb, dar şi posibilitatea de a juca cu cinci străini, conform regulamentului din ţara lor. E un adversar puternic, pe care îl consider mai tare decât PAOK Salonic, cu care am jucat anul trecut în turul doi. Sincer, şi noi vom fi mai tari decât anul trecut şi am încredere în forţele noastre".

EWE Baskets Oldenburg a încheiat sezonul regulat din Germania pe locul şapte, dar a fost la un pas să dea lovitura în play-off, unde a ajuns până în faza semifinalelor. Acolo s-a poticnit în faţa celor de la ALBA Berlin, care ulterior a câştigat Bundesliga, în finala cu Telekom Baskets Bonn.
Lotul formaţiei germane are în prezent 11 jucători, din care doar doi sunt germani, ceilalţi provenind din SUA, Croaţia, Serbia, Camerun.


sursa: [b] u-mobitelco.ro [/b]
Web design